Interviu cu Vişinescu: despre gunoaie şi cei care le cultivă

Duminică mi-am stricat ziua urmărind interviurile date de Vişinescu unei dudui de la Antena 3
Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat (NOEL CELIS / AFP / Getty Images)
Adrian Sturdza
11.08.2013

Duminică mi-am stricat ziua urmărind interviurile date de Vişinescu unei dudui de la Antena 3

Pe materialul video, needitat, apare Vişinescu, dar nu în postura în care l-a văzut o Românie întreagă - cea de criminal înrăit şi ramolit - ci de data asta în rolul de moşuleţ amărât căruia îi tremură mâinile şi vocea.

Mă uit la el şi mă cutremur, din mai multe motive.

Primul ar fi legat de personaj. Este un maestru al delegării responsabilităţii. Ar face carieră în politica de azi. Minte, se strecoară, chiar mai uşor decât VV Ponta, care acum mi se pare, prin comparaţie, un mic copil. Vorbele pe care le rosteşte sunt deosebit de vagi, ocoleşte orice subiect, nu răspunde niciodată direct întrebărilor. Aşa sunt viperele, ce să-i faci. Un om de nimic, dobermanul unei găşti de criminali. Fără urmă de ruşine. Cerşeşte mila cu fiecare gest şi parcă asta fac şi cei care-l filmează. Îmi trece prin cap ideea că totul ar putea fi regizat de cineva, pentru a îngropa întreaga poveste.

Vişinescu pare conştient de faptul că îl filmează o echipă de la Antena 3, căci debitează o serie de clişee idioate, bune de ameţit minţi prespălate. Îl aud spunând “puşcăria aceea nu este făcută de comunişti”. Duduia este frumuşică şi blândă, dar nu-i răspunde, (nu ştie cum?), e complet depăşită, şi de individ şi de temă. “Nu eu sunt vinovat, eu mă ocupam de masă, program, vizita medicală”. Nu depindea nimic de el, deşi era comandant de puşcărie. “Totul venea de la Minister”, şi nu puteai să faci nimic .”Asta era programul asta era vizita, erau planificate”. Apoi, dus de propriile cuvinte şi de lipsa de nerv a reporterei, sare calul: “întrebaţi-i pe ei cum au murit [n.r. se referă la cei omorâţi în detenţie]”. Ce să mai zici, ca fost comandant de puşcărie stalinistă, Vişinescu “nici nu prea dădea pe acolo”. Răspunsuri de rechin lipsit de inimă: ”Nu eu i-am trimis acolo”. Nu tovaraşe Vişinescu, dvs aţi impus doar tortura, materialul care venea pe bandă rulantă, nu era decizia dvs. Dumneavoastră eraţi doar concasorul care zdrobea oasele, câinele turbat al lui Dej.

Cireaşa de pe tort vine însă la sfârşitul interviului, când Vişinescu pleacă să ia masa “la un turc”. Aşa-i frumos! Batjocură mai mare nici că se poate. Dar dacă stai să te gândeşti, comunismul îşi plăteşte călăii pentru loialitate. Nu-i normal?

Iar unii dintre români încă mai cochetează cu ideea că Partidul dorea binele României. Cât de confuz poate fi omul!? O grămadă de români, cei sub 30 de ani, nu cunosc teroarea şi nici nu înţeleg de ce ar trebui pedepsită.

Puşcăriile n-au fost construite de comunişti, ci de oameni cinstiţi, care le-au ridicat pentru a pedepsi violatorii şi criminalii. Comuniştii însă le-au folosit pentru a omorî crema României, preoţii şi intelectualii, pentru a schingiui nevinovaţi, în timp ce psihopaţii erau promovaţi la Ministerul de Interne, iar ticăloşii în Partid. Nu fabricantul de brice este criminal, ci cel care le pune la gâtul femeilor şi copiilor - cel care cultivă ura şi execută crima.

Interviurile astea chiar dacă sunt bine intenţionate, sunt făcute pe genunchi şi efectul lor este cimentarea confuziei, pentru că nu explică ce e bine, ce e rău. Până la urmă întreaga poveste devine un soi de bâlci de-al lui Caragiale. Te întrebi dacă nu cumva este intenţionat. Antena este un post de TV al Varanului, omul sistemului, care a beneficiat de banii Securităţii după 1990. Ce să iasă bun din el? Ce să iasă bun din ei? Sunt bani pătaţi de sânge, bani strânşi de hulitorii de Dumnezei care au domnit în România 50 de ani, şi apoi după, cu care Varanul face "oligarhism" acum. Nu sunt blestemaţi? Eu cred că da.

Al doilea motiv pentru care mă cutremur este legat de nepăsarea asta românească. “V-aţi aştepta să înceapă ancheta la atâţia ani?” îl întreabă duduia de la Antena 3 pe călău. “Niciodată”. Nu ştii ce să crezi, e de bine, sau de rău? Românul nu este tolerant, ci inconştient şi nepăsător, iar când eşti indiferent faţă de cancerul care te sugrumă, viitorul devine o problemă.

De la apariţia sa, Comunismul voia să controleze toată societatea - aşa vedea treaba Marx, care era de o vanitate cumplită şi se credea un soi de zeu. Dar mai nimeni nu avea chef de doctrina idioată a proprietăţii în comun şi a altor aberaţii scornite de Marx & compania de ameţiţi de lectură. Aşa că mişcarea comunistă s-a radicalizat, din cauza opoziţiei. În Manifestul Comunist scriau clar că doreau să folosească ura pentru a transforma societatea. Aşa că Partidul a început să aibă nevoie de oameni care să răspândească ura şi de criminali care să construiască şi menţină Teroarea.

Aşa şi-au ales conducătorii. Stalin, Pol Pot, Mao, Che Guevarra, Lenin, Dej, Nicolschi, Ceauşescu, erau în primul rând mari călăi, mari lichele, iar mulţi dintre ei doar atât. Nu puteau face totuşi treaba singuri, aşa că au apărut ca din pământ miile de criminali - cei de teapa lui Vişinescu, Ţurcanu, şi atâţia alţii. Partidul respira teroare, fără de care nu putea să existe. Tot ce putea spera era să terorizeze suficient de tare, pentru a obţine liniştea în marea temniţă care devenise România.

Crede cineva că dacă vom continua să promovăm lichele şi hoţi, penali şi mincinoşi, criminali şi vicioşi, ajungem bine? Crede cineva că dacă nu vom începe să preţuim virtutea, să onorăm munca şi să pedepsim hoţia, să cinstim adevărul şi să stârpim minciuna, avem vreun viitor?

Evident că nu poţi judeca cazuri gen Vişinescu izolat, căci ei sunt toţi legaţi unii de alţii. Plus că se acopereau unii pe alţii. Ştiau bine că omoară şi încercau să nu lase urme. Serveau un singur scop – asigurarea supremaţiei Partidului, această sectă malefică ce avea nevoie de supunere absolută.

Criminali sunt cei care au torturat, dar şi ideologia care i-a pus în post şi le-a dat liber la tortură. Nu poţi condamna numai oamenii, fără sistem în întregul său.

Comunismul a promovat non-valori, şi cu ele s-a susţinut la putere. A ucis orice era drept, căci duşmănea asemenea lucruri, aşa cum duşmănea existenţa lui Dumnezeu. Nu credeţi? Sunt consemnate multe incidente de batjocura de ordin religios, înjurături la adresa lui Christos şi a Sf. Maria, la care erau supuşi cei închişi, în special de Crăciun şi de Paşte. Partidul era o bandă de anticrişti.

Cei care au venit la putere după 1990, Iliescu - “cu voia dumneavoastră” - şi şleatha de lăcuste frenetice care au adus deşertul după 90, au ocrotit sistemul şi i-au protejat pe liderii săi cât au putut. Protejând liderii, au fost nevoiţi să protejeze gunoiul creat, să ascundă crimele, etc etc. S-au văzut nevoiţi să ascundă, şi apoi să perpetueze, Gunoiul.

Au prelungit viaţa mucegaiului promovând mai departe non-valori. Pentru asta a trebuit să fie permisă hoţia (căci Teroarea nu se mai putea aplica). Toate fostele state comuniste plus China, au permis îmbogăţirea Reţelei prin orice mijloace. Aşa au apărut Văcăroiu, Caritasul, Năstase, sutele de escrocherii, Tender, privatizările dubioase ale anilor 1990, care se ţin lanţ până în zilele noastre. Aşa au apărut Vadim Tudor, SO Vântu, Antenele - din necesitatea de a asigura Gunoiului un mediu în care să se poată dezvolta mai departe.

Nimic nu este accidental, sunt toate urmări ale “progresului social” din Epoca de Aur. Comunismul îşi arată roadele. Omul Nou despre care vorbea Ceauşescu, fără conştiinţă, fără principii, fără reguli, fără Dumnezeu, există şi face ravagii. Este situat undeva între om şi animal.

Efectele Epocii de Aur sunt resimţite acum mai acut ca niciodată, pentru că nimeni, niciodată, în aceşti ani, nu a încercat să analizeze şi să scoate din noi otrava care ne-a fost inoculată atunci: distrugerea moralităţii.

Totuşi cum şi până când putem continua în accest fel? O societate sănătoasă are nevoie de oameni de încredere, dar când oamenii devin conduşi numai de dorinţe egoiste, ce se va întâmpla? Pui alţi oameni la fel de egoişti să-i verifice?

Crede cineva că dacă vom continua să promovăm lichele şi hoţi, penali şi mincinoşi, criminali şi vicioşi, ajungem bine? Crede cineva că dacă nu vom începe să preţuim virtutea, să onorăm munca şi să pedepsim hoţia, să cinstim adevărul şi să stârpim minciuna, avem vreun viitor?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor