Marian Vanghelie a "încurcat-o" pe Elena Băsescu cu Mircea Diaconu
alte articole
Adus joi în faţa judecătorilor Curţii Supreme care vor decide asupra contestaţiei lui Marian Vanghelie faţă de arestul preventiv, primarul Sectorului 5 a declarat că semnăturile pentru alegerile europarlamentare din anul 2014 au fost strânse pentru candidatura lui Mircea Diaconu, nu pentru Elena Băsescu.
Unul dintre avocaţii lui Marian Vanghelie, Cătălin Dâncu, a declarat că primarul sectorului 5 şi-a schimbat declaraţia dată în faţa judecătorilor, acesta arătând că de fapt nu a ajutat la strângerea unor semnături pentru campania electorală a Elenei Băsescu, ci a lui Mircea Diaconu.
Iniţial, în dosarul deschis de DNA, omul de afaceri Marin Dumitru, cel pe care Marian Vanghelie l-ar fi ajutat să obţină contracte pe bani publici luând în schimb comision, a declarat că Marian Vanghelie i-a cerut, în anul 2014, să strângă semnături pentru candidatura Elenei Băsescu la alegerile europarlamentare.
"Cu referire la altă sumă plătită cash, Dumitru Marin a relatat că în anul 2012, când fiul inculpatului şi-a serbat majoratul, i-a dat aproximativ 95.000 euro cash, iar în primăvara anului 2014 inculpatul i-a cerut să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu, banii necesari acestei activităţi fiind scăzuţi din comisionul ce-i era cerut, (...) suma plătită pentru cele 9.000 semnături strânse fiind de câte 15 lei/semnătură", se arată în documentele DNA.
O declaraţie similară ar fi făcut şi Vanghelie, declaraţie asupra căruia edilul a revenit astăzi, în faţa magistraţilor de la ÎCCJ.
Potrivit Pro TV, primarul le-a explicat judecătorilor că, de fapt, nu a strâns semnături pentru fiica cea mică a fostului preşedinte, ci pentru Mircea Diaconu. Avocatul lui Vanghelie a explicat că edilul a revenit asupra declaraţiei iniţiale întrucât, în primă fază, "se produsese o încurcătură".
Reamintim că Mircea Diaconu a fost susţinut în cursa pentru europarlamentare de Antena 3. Demisionat din PNL, după ce partidul l-a scos de pe listele sale de candidaţi pentru Parlamentul European (PE) pe motiv că a fost găsit incompatibil de ANI, Mircea Diaconu şi-a lansat campania pentru europarlamentare la postul TV al lui Dan Voiculescu.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.