Mari talente ale Patriei: pus sub control judiciar, Mircea Cosma scrie cărţi
alte articole
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, s-au prezentat marţi dimineaţă la sediul DNA Ploieşti, unde procurorii au prelungit măsura controlului judiciar dispusă faţă de cei doi în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu.
Mircea şi Vlad Cosma au ajuns împreună la DNA şi au intrat în sediu fără să facă declaraţii.
Cei doi au stat în sediul instituţiei anticorupţie aproximativ 20 de minute, la ieşire Mircea Cosma declarând că procurorii au prelungit măsura controlului judiciar pentru el şi fiul său în dosarul lui Iulian Herţanu. Pe perioada măsurii preventive, Mircea Cosma nu are voie să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova.
Întrebat dacă în aceste condiţii riscă să îşi piardă mandatul de preşedinte al CJ Prahova, el a răspuns că mandatul său va înceta în vara anului viitor.
Nu în ultimul rând, preşedintele CJ Prahova a mai declarat că în această perioadă scrie cărţi, el fiind şi membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Reamintim că cei doi Cosma sunt acuzaţi de sprijinire a unui grup infracţional în dosarul premierului Victor Ponta, dosar vizând fraude cu fonduri europene.
Tot în cursul zilei de astăzi, La DNA Ploieşti este aşteptat să ajungă şi deputatul Sebastian Ghiţă, pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea controlului judiciar, în acelaşi dosar.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.