Preşedintele FRB Leonard Doroftei, doreşte sportivelor sale să facă istorie la CM feminine de la Taipei
alte articole
Fostul pugilist român şi campion mondial WBA la categoria semi-uşoară, Leonard Doroftei, a afirmat luni că doreşte sportivelor sale să facă istorie la apropiatele Campionate Mondiale feminine de tineret şi junioare de la Taipei (Taiwan).
''Aceste sportive au făcut istorie la Europene, vrem să facem istorie şi la Campionatele Mondiale de tineret şi junioare de la Taipei. Vrem să nu se întoarcă de acolo cu mâna goală'', a declarat Leonard Doroftei, în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la sediul federaţiei române de specialitate.
Pentru competiţia care va avea loc în perioada 14-24 mai, antrenorul Adrian Lăcătuş a mărturisit: ''Iniţial, lotul nostru era mai numeros, dar acum vreau să deplasăm la Campionatele Mondiale doar sportivele care au şanse reale să se întoarcă în ţară cu câte o medalie la gât''.
La întâlnirea cu jurnaliştii, au fost prezentate cele şapte sportive care vor reprezenta România la Campionatele Mondiale de la Taipei: Cristina Aciobăniţei (la categoria 46 kg ), Andreea Lenuţa Seni (51 kg), Cristina Cosma (54 kg), Angela Iordache (57 kg), Dana Maria Borzei (60 kg), Genoveva Paşcu (69 kg), Cătălina Stan ( 80 kg).
''Noi ne-am antrenat mereu şi era păcat dacă nu se găsea o posibilitate financiară pentru a pleca să participăm la Campionatele Mondiale de la Taipei. Faptul că până la urmă s-au găsit bani, ne motivează să luptăm mai bine în confruntările pe care le vom avea acolo. Vrem să aducem medalii. Apoi, dorim să arătăm că boxul feminin poate să ofere mult spectatorilor'', a declarat Cristina Cosma.
În cadrul conferinţei de presă a fost semnat contractul dintre Federaţia Română de Box şi Asociaţia pentru promovarea schimburilor culturale şi economice cu Taiwan ''ROTA''.
Documentul, care asigură sponsorizarea sportivelor din ţara noastră la CM din Taipei, a fost semnat de Leonard Doroftei şi de Cristina Neacşu, reprezentanta asociaţiei.