Marga: Premierul României nu poate lipsi de la lucrările Consiliului European
alte articole
Ministrul de externe, Andrei Marga, a declarat, joi, că premierul României nu poate lipsi de la lucrările Consiliului European, unde se discută teme care intră în competenţa sa, precum viitorul buget al UE.
”Este clar că legea fundamentală, Constituţia, pune răspunderea politicii externe pe umerii a trei actori - Parlament, Guvern şi Preşedinţie. Din păcate, România nu a avut prim-miniştri în ultimii ani care să asume capitolul de reprezentare externă, aşa cum prevede Constituţia. Aşa stând lucrurile, Preşedinţia şi-a extins intervenţia pe o sferă mai mare. Cred că în mod întemeiat premierul Victor Ponta şi-a asumat prevederile Constituţiei, rolul politic pe care i-l conferă şi Constituţia şi toate reglementările legale din România”, a declarat Andrei Marga, întrebat cine trebuie să meargă la Consiliul European.
Şeful diplomaţiei a adăugat că, ”din punct de vedere constituţional şi legal, este limpede că primul ministru nu poate lipsi de la discuţiile privind orientarea, opţiunile, chiar măsurile pe care politica externă a României le adoptă şi le întreprinde”.
Marga e enumerat motivele pentru care premierul român trebuie să fie prezent la Consiliul European.
”Problemele care sunt pe agenda Consiliului European sunt probleme privind bugetul multianual care se pregăteşte pentru 2014-2020. Oricine ştie că bugetul este o problemă a primului ministru, bugetul intră în competenţa primului ministru, idem problema job-urilor, creşterii economice. Este foarte clar, primul ministru nu poate lipsi de la Consiliul European”, a spus ministrul de externe.
Marga a mai reamintit că cele mai multe state europene sunt reprezentate de premieri.
”Din câte îmi amintesc din 28 de ţări, includ aici şi Croaţia, care merg la Consiliul European, cred că cel puţin 24 sunt reprezentate de prim-miniştri. Aceste răspunsuri le dau nu ca să şocăm pe cineva, ci le dăm ca să revenim toţi în România cu tot calmul la prevederile Constituţiei şi la un pluralism sănătos pe care Constituţia îl încurajează”, a punctat şeful diplomaţiei.