Marea Britanie poate suspenda Brexitul unilateral, decide CJUE
alte articole
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis luni că Marea Britanie poate bloca unilateral planul de ieşire din bloc fără ca celelalte state membre să trebuiască să aprobe decizia, potrivit Deutsche Welle.
Decizia CJUE a fost anunţată cu o zi înainte ca parlamentarii britanici să supună votului acordul pentru Brexit încheiat între premierul Theresa May şi Bruxelles, întrucât se aşteaptă ca unii parlamentari să respingă propunerile.
În decizia sa, instanţa a arătat că opţiunea anulării Brexitului “există atâta timp cât nu a intrat în vigoare un acord de retragere încheiat între UE şi un stat membru” sau “pe parcursul perioadei de 2 ani care s-a scurs de la anunţarea intenţiei de retragere din UE...”.
Ministrul britanic pentru Mediu, Michael Gove, care favorizează Brexitul, a declarat pentru BBC Radio că “nu dorim să rămânem în UE”.
El a adăugat că “acest lucru este bine cunoscut, nu modifică referendumul şi nu înlătură intenţia guvernului de a ieşi în 29 martie” 2019.
Guvernul britanic a încercat de două ori să oprească deferirea cazului la CJUE, susţinând că o anulare a Brexitului este ipotetică. Cazul a fost deschis de un grup de parlamentari din diverse partide politice.
Săptămâna trecută, un consilier general al CJUE a declarat că Marea Britanie ar trebui să aibă opţiunea anulării deciziei de a declanşa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona în martie 2017, care a lansat procesul de retragere din bloc.
Partidul Conservator al lui May este divizat în ceea ce priveşte acordul, încheiat după 20 de luni de negocieri cu UE. Premierul britanic se confruntă cu opoziţia din partea unor susţinători ai Brexitului, care doresc măsuri mai stricte, precum şi a unor eurofili, care doresc organizarea unui al doilea referendum pe tema Brexitului.
Comitetul Select parlamentar privind Ieşirea din Uniunea Europeană a catalogat duminică propunerile lui May ca fiind un “imens pas către necunoscut” care “nu oferă suficientă claritate sau siguranţă pentru viitorul Marii Britanii”.
Premierul britanic a declarat în repetate rânduri că acordul oferă “cea mai curată despărţire” de Europa. Duminică ea a precizat pentru publicaţia britanică Mail on Sunday că Marea Britanie “va intra cu adevărat în ape neverificate” în cazul în care acordul nu va fi adoptat în Camera Comunelor.
Tot duminică, mii de manifestanţi pro şi anti-Brexit au ieşit pe străzile Londrei, grupul pro-Brexit fiind condus de membri ai partidului de extremă dreapta UKIP şi de activistul de extremă dreapta Tommy Robinson. Anti-fascişti şi membri ai Partidului Laburist s-au aflat printre cei care au mărşăluit împotriva Brexitului.