Mare şef din Poliţie i-a cerut 20.000 euro unui lider sindical incomod. Cum s-a soluţionat războiul?

Liderul sindicatului Poliţiştilor Europol, Cosmin Andreica, anunţă că fostul şef al Poliţiei Române, actual director general al Direcţiei Generale Anticorupţie, i-a cerut 20.000 de euro cu titlu de daune morale.

Potrivit lui Andreica, fostul şef al Poliţiei Liviu Vasilescu l-a dat in judecată şi i-a cerut aceşti bani pe motiv că ar fi suferit "consecinţe negative…pe plan psihic în special" ca urmare a criticilor care i-au fost aduse de către el pentru "modul dezastruos în care a fost gestionată înmormântarea interlopului 'Emi Pian'".

Instanţa i-a dat însă câştig de cauză lui Andreica, respingând acţiunea intentată de Vasilescu. În plus, fostul şef DGA trebuie să-i plăteasca sindicalistului cheltuieli de judecată în valoare de 5880 de lei.

Liviu Vasilescu a demisionat în septembrie 2020 de la şefia Poliţiei Române după ce, la sfârşitul lunii august, Adevărul a prezentat imagini video care dovedesc că trei şefi din Poliţia Română s-au întâlnit cu Elvis Pian, fratele defunctului Emi Pian, şi reprezentanţii Clanului Duduianu în noaptea de 8 spre 9 august, pentru a negocia condiţiile de înmormântare a fostului lider interlop. Interlopul mort era depus de trei zile la domiciliu, nu la o capelă, aşa cum prevede legea şi, în plus, toate normele de protecţie anti-COVID-19 erau încălcate de Duduienii care îşi plângeau liderul.

În imaginile prezentate era vorba de şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, şeful Poliţiei Sector 5, Cătălin Paştin, şi şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet. Detalii aici.

Redăm anunţul lui Andreica:

În momentul în care am ales să fiu reprezentant sindical, acum mai bine de 13 ani, îmi doream să fiu parte a schimbării, voiam să fiu parte a modernizării instituţiei, mă bucuram de fiecare coleg pe care puteam să îl ajut cu un sfat, cu o îndrumare şi căruia puteam să îi dau speranţa că mâine va fi mai bine. Încă din şcoala de poliţie am suportat consecinţele faptului că am spus lucrurilor pe nume, că am luat atitudine faţă de modul în care erau trataţi colegii mei. Şi, credeţi-mă, nu e uşor la 19 ani să ţi se spună că nu vei absolvi şcoala de poliţie cu această atitudine de „insubordonare”.

De la acel moment şi până în prezent, am suportat multe consecinţe, de la cercetări disciplinare, la incompatibilităţi cu „dedicaţie” sau alte fapte despre care promit că voi relata la momentul potrivit într-un alt material. De această dată însă, aş vrea să vorbesc despre ultimul demers al celor care conduc MAI-ul de a mă reduce la tăcere. În vara anului trecut, acum aproape 1 an, am primit un plic de la Judecătoria Sectorului 2 destinat personal, dar remis la sediul Sindicatului EUROPOL. După deschiderea plicului, aveam în faţa câteva zeci de foi şi un cd.

Era vorba despre o cerere de chemare în judecată în numele lui Vasilescu Liviu, fostul şef al Poliţiei Române, actual director general al Direcţiei Generale Anticorupţie. Obiectul dosarului era reprezentat de:

– Obligarea subsemnatului la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale;

– Publicarea Sentinţei în mass media şi pe reţelele de socializare;

– Plata cheltuielilor de judecată.

Şi toate acestea pentru faptul că cel ce a fost şef al Poliţiei Române, ar fi suferit „consecinţe negative…pe plan psihic în special” ca urmare a criticilor pe care le-am adus începând cu luna august 2020, pentru modul dezastruos în care a fost gestionată înmormântarea interlopului „Emi Pian”. De asemenea, că i-aş fi prejudiciat demnitatea şi reputaţia profesională, în condiţiile în care Vasilescu a denigrat toţi poliţiştii din România afirmând că „a fost ultimul profesionist din Poliţia Română” care putea gestiona întâlnirea cu familia lui „Emi Pian”, noaptea, în biserică.

Vorbim aşadar despre o acţiune în răspundere civilă delictuală intentată la 2 ani de la incident, prin care şeful unei structuri de forţă, Direcţia Generală Anticorupţie, primeşte undă verde să acţioneze împotriva unui reprezentant al unei organizaţii sindicale pentru a-l reduce la tăcere. Această situaţie fără precedent în zona sindicală, mai ales din perspectiva protagonistului, avea mai multe scopuri, unele la vedere, altele subliminale.

În luna iunie a anului 2022, de când a fost depusă cererea de chemare în judecată, nu am vorbit despre ea, nici măcar colegilor mei, sindicalişti. Pentru că am înţeles că scopul acestui demers, de a fi adus în faţa instanţei pentru faptul că am avut tupeul să îmi apăr demnitatea colegilor şi să critic conducerea Poliţiei Române şi a MAI, era unul de exemplaritate. Orice alt poliţist, orice alt sindicalist trebuia să ştie că dacă îşi va exercita dreptul la libera exprimare, dacă va îndrăzni la rândul său să-şi critice şefii sau conducerea politică a ministerului, va fi executat. Astfel, nu îmi permiteam să fac publică această acţiune în lipsa unei soluţii, pentru că risca să descurajeze alţi reprezentanţi sindicali să îşi mai exercite corespunzător funcţia, sau pe alţi poliţişti să se mai exprime liber, chiar dacă e vorbă despre critici la adresa ministrului sau a oricărui şef din Poliţia Română şi nu numai.

Îmi asum când spun că cererea de chemare în judecată, chiar dacă a fost depusă în nume personal de Liviu Vasilescu, a fost agreată, tolerată şi susţinută la cel mai înalt nivel. Se dorea o reacţie fermă, un pumn în gura celor care reprezintă o vulnerabilitate pentru factorul politic, iar acela era ministrul de interne. Da, admit că am criticat vehement toată mizeria reprezentată de pandemie. M-am opus tuturor măsurilor heirupiste, lipsite de fundament legal şi umanitate.

Printre probele administrate şi martorii propuşi de Liviu Vasilescu se regăseşte şoferul lui – actualmente pensionar, Marcel Vela – fostul ministru de interne şi actual senator PNL, Iulian Surugiu – fost lider SNAP şi actual preşedinte de partid, Dumitru Coarnă – fost lider SNPPC, actualmente parlamentar, dar şi Aurelian Ciocârlan – fost director general adjunct al DGPMB, actualmente pensionar. Nu cred că mai suportă vreun comentariu lista aceasta de top, a unor oameni politici care au fost opţiunile lui Vasilescu să depună mărturie în favoarea sa. E relevant să precizez aceste nume tocmai pentru a înţelege de ce „suport” a beneficiat Vasilescu în demersul său de a mă intimida. Însă despre declaraţiile martorilor audiaţi de instanţă şi despre inadvertenţele în relatarea evenimentelor, revin într-un alt material.

De câte ori am avut ocazia, în media, am catalogat ilegale „ordonanţele militare” care au fost emise cu atâta sete de dictatură de către politicienii vremii. Şi am fost nevoit să îmi apăr colegii explicând societăţii că sunt intimidaţi, hărţuiţi şi forţaţi să îndeplinească atribuţii pe care aceştia nu le aveau în fişa postului, precum cele legate de hăituirea „carantinaţilor/izolaţilor” prin verificări la domiciliu. Admit că am criticat dur faptul că mii de români şi-au îngropat apropiaţii în saci negri de plastic, sub condiţia unei singure persoane la căpătâiul mormântului, iar interlopul defunct „Emi Pian” era plâns zilnic, în living-ul vilei sale, de sute de persoane, sub pasiva supraveghere a autorităţilor.

Cererea de chemare în judecată a lui Vasilescu mi-a lăsat impresia unei acţiuni realizate în disperare de cauză, pentru a-şi recâştiga demnitatea şi probitatea profesională pierdută o dată cu momentul în care publicul larg a aflat despre întâlnirea sa cu familia defunctului interlop „Emi Pian”, în miez de noapte, într-o biserică, cu scopul de a negocia modul în care să aibă loc înmormântarea a doua zi. Totuşi, să crezi că memoria societăţii poate fi ştearsă printr-o astfel de acţiune, când criticile de la acel moment au venit eminamente de la toate nivelurile, este un act de disperare şi de inconştienţă.

Scopul subliminal al acţiunii în instanţă a fost acela de a da un exemplu tuturor celorlalţi poliţişti care vor îndrăzni să ridice capul din pământ şi să se exprime. Imaginaţi-vă impactul unei soluţii de admitere a acestei acţiuni. Dacă reprezentantul unui sindicat ar fi fost „pedepsit”, inclusiv pecuniar, prin obligarea la plata celor 20.000 euro, MAI ar fi reuşit să pună batista pe ţambal şi ar fi fluturat această hotărâre ori de câte ori ar fi apărut un poliţist care avea ceva de spus critic la adresa conducerii.

De altfel, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, Vasilescu îşi prezintă CV-ul, distincţiile şi diplomele, susţine că şi-a clădit o carieră „impresionantă” (care s-a terminat o dată cu întâlnirea cu familia unei grupări infracţionale, noaptea, în biserică), şi încheie prin a spune că un „agent de poliţie[…]nu are experienţa necesară să se pronunţe” asupra a ceea ce s-a întâmplat, dar în acelaşi timp că un „chestor principal de poliţie, echivalent al gradului de general-maior cu două stele” era singurul în măsură să se întâlnească noaptea în biserică, cu familia interlopului defunct, pentru a negocia detaliile modului în care să se deruleze înmormântarea. De altfel, această discreditare a corpului agenţilor de poliţie se regăseşte şi în cuprinsul CV-ului unde i-a fost ruşine să menţioneze faptul că a intrat în sistem ca şi subofiţer (sergent) de poliţie. Dar, cum a fost mare nevoie de „ingineri” în anii 90 în Poliţia Română, a fost şi el „transformat” în ofiţer.

Ce m-a surprins în tot acest demers a fost faptul că Vasilescu nu s-a ferit să folosească, fără niciun fel de scrupule, de stări de fapt care dacă ar fi reale, ar fi incompatibile cu avizul psihologic pentru funcţia de conducere exercitată. Astfel, Vasilescu susţine că a suferit „traume psihice, insomnii, stări de stres” pe perioada celor 2 ani, toate aceste afecţiuni incompatibile cu avizul psihologic necesar pentru exercitarea funcţiei pe care o ocupa. Nu am cum să nu mă întreb cum se comportă atunci când trebuie să ia decizii sub presiune sau în contextul unor situaţii limită, pe parcursul cărora ar trebui să dovedească stăpânire de sine, pragmatism, obiectivism şi gândire analitică. De altfel, inclusiv Ordinul MAI 23/2015 privind activitatea de psihologie în MAI confirmă aceste susţineri.

Soluţia din acest dosar, de respingere a acţiunii, este un câştig al fiecărui lider sindical, al fiecărui poliţist sau personal al MAI care la un moment dat a avut curajul să se opună abuzurilor, să nu accepte compromisuri de la principii sau care a refuzat vreodată să accepte ordine/dispoziţii care se situau în zona „prostituţiei profesionale”.

Cu toate presiunile exercitate asupra mea, cu toate intimidările ale cărui subiect am fost, cu riscul de a purta mai departe o ţintă pe spate, câtă vreme voi avea mandatul din partea voastră de a-mi reprezenta colegii, voi face acelaşi lucru pe care l-am făcut şi în prezent. Voi spune lucrurilor pe nume şi voi critica managementul unor oameni puşi în funcţii importante care nu ar trebui să conducă altceva decât maşina personală. Scopul unei organizaţii sindicale este de a scoate mizeria de sub preş, de a găsi soluţii pentru problemele existente şi de a determina factorii de decizie să acţioneze în consecinţă.