Papahagi: Avem nevoie o garnitură nouă de ambasadori care să contracareze valul de isterie "suveranistă" din diaspora


Profesorul Adrian Papahagi a vorbit, la postul B1 TV, despre rolului crucial al ambasadorilor români în marile capitale europene, subliniind că aceştia nu trebuie să se limiteze doar la relaţiile diplomatice cu autorităţile locale, ci să reprezinte activ interesele României şi ale comunităţii din diaspora.
În opinia sa, o diplomaţie eficientă înseamnă implicare politică şi socială, informarea şi contracararea mişcărilor anti-europene care riscă să afecteze statutul românilor în Uniunea Europeană şi poziţia ţării în blocul comunitar.
Mandatul ambasadorilor, spune Papahagi, este să susţină şi să transmită clar tuturor românilor din străinătate că apartenenţa României la UE este un interes strategic naţional.
Redăm mai jos intervenţia analistului pe această temă.
Adrian Papahagi: Este important ca România să aibă o garnitură nouă de ambasadori care să servească direcţia României. Şi să vă spun un lucru. Acum eu o să zic lucrul ăsta şi se vor supăra pe mine iarăşi unii ambasadori şi cu unii sunt chiar în relaţii de prietenie. Modul în care a crescut pe nevăzute în diaspora acest val de isterie aşa-zis suveranistă, care a riscat să compromită locul României în Uniunea Europeană, modul în care oameni trăitori în ţări UE au vrut să-şi taie singuri craca de sub picioare, fiindcă dacă tu scoţi România din UE, oamenii îşi pierd dreptul de rezidenţă şi de muncă. Deci oamenii au vrut să-şi facă singuri rău.
Vă daţi seama în ce hal au fost fanatizaţi şi intoxicaţi. Ei, ambasadorii noştri în statele mari UE ar fi trebuit să simtă şi ei cum creşte această mişcare anti-europeană, anti-UE, care e o problemă la adresa situaţiei românilor din diaspora şi la adresa statutului României în Uniunea Europeană. Puteau un pic să încerce să contracareze, să nu îi lase să zburde aşa veseli prin diaspora, în toate bisericile, eventual pe emisarii simionici să meargă şi ei acolo să reprezinte poziţia oficială a României, să spună că pentru România apartenenţa la UE e importantă.
Adică trebuia făcută şi această diplomaţie în interiorul diasporei. Nu poţi toată ziua să te duci numai aşa, să faci ziua Iei, ziua Sarmalelor, ziua Cozonacului şi să nu te uiţi un pic că tu, când eşti ambasador într-o ţară mare, tu eşti ca şi cum ai fi preşedinte peste un milion de români. Vă daţi seama? Că şi în Italia, şi în Spania, în Germania, în Marea Britanie, în Franţa sunt aproape câte un milion de români în fiecare. Tu eşti şef peste un milion de români. Ei sunt în responsabilitatea ta.
Deci eu cred că noii ambasadori trebuie să fie mult mai atenţi, să fie mai activi şi în dialogul cu diaspora trebuie să le explice oamenilor că e interesul statului român, reprezintă acolo statul român, îl reprezintă pe preşedintele Nicuşor Dan ales acum de noi cu acest mandat. Mandatul pe care noi l-am dat lui Nicuşor Dan este să ţină România în UE.
Ambasadorii lui Nicuşor Dan au mandat timp de patru ani să spună în ţările alea tuturor românilor că interesul ţării noastre e să rămânem în UE. Păi bun, să-şi facă treaba în următorii patru ani.
Jurnalistă: Foarte interesant ce spuneţi dumneavoastră şi aşa este, pentru că posibil ca foarte mulţi ambasadori să se rezume doar la nişte sarcini strict diplomatice acolo, în relaţia cu autorităţile locale, şi să neglijeze rolul lor de reprezentare şi de discuţii cu oamenii, până la urmă, cu românii.
Adrian Papahagi: Ei au şi un rol politic major. E ideea asta foarte greşită că diplomaţia e o chestie aseptică, rezervată pentru nişte specialişti care vorbesc pe ea, fac recepţii, sunt drăguţi, se întâlnesc cu lumea şi sigur trimit telegrame la Bucureşti în care îi informează despre una şi alta. Foarte util, foarte frumos, foarte bine.
Dar e mult mai mult. Ambasadorul este acolo locţiitorul preşedintelui României. El reprezintă statalitatea românească acolo, reprezintă interesul României, dar reprezintă şi toată comunitatea aia în relaţie cu statul respectiv, dar şi în interiorul ei.
Jurnalistă: Şi în zona asta, din ce ştiţi dumneavoastră, România este reprezentată de profesionişti sau este reprezentată tot pe pile politice? Mai ales în destinaţiile acestea extrem de frumoase, de interesante?
Adrian Papahagi: Nu. Voi spune foarte onest. În marile capitale, Roma, Paris, sunt profesionişti.