Maia Sandu: Apreciem oamenii sinceri şi corecţi, nu pe cei care îşi schimbă pălăria odată cu puterea
alte articole
După prezentarea noilor miniştri funcţionarilor din majoritatea ministerelor, Prim-ministrul Maia Sandu a declarat, luni, 17 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă că noul guvern va elimina vechile practici de îmbogăţire ilegală prin scheme de corupţie, de numire în funcţie pe criteriul loialităţii faţă de partid şi de ignorare a interesului public.
Maia Sandu a menţionat că noul cabinet de miniştri şi-a asumat obligativitatea să lucreze doar în interesul cetăţenilor, să asigure transparenţă decizională şi să promoveze oameni competenţi şi profesionişti. „Oamenii buni vor fi promovaţi şi apreciaţi. Dorim să construim instituţii puternice, astfel încât să nu mai fie posibilă capturarea lor de anumite grupuri de interese. Funcţionarii să nu cedeze atunci când primesc ordine ilegale de la superiori.”
Premiera i-a îndemnat pe toţi cei care au obişnuinţa de a-şi asigura un loc confortabil linguşindu-se pe lângă şefi, să înceteze deoarece noua guvernare apreciază oamenii sinceri şi corecţi, nu pe cei care îşi schimbă pălăria odată cu puterea. „Cei care au servit fostul regim prin abuzuri, punând la cale tot felul de scheme dubioase trebuie să plece. Nu vom putea colabora din cauza toleranţei zero la corupţie.”
„Curăţarea instituţiilor de vechile obiceiuri şi persoane implicate în scheme de corupţie va fi un proces anevoios şi nu va putea fi făcut într-o singură zi. Însă fără acest pas nu putem însănătoşi întreg sistemul. Ştiu că după atâţia ani de sărăcie şi stagnare ne dorim schimbări rapide şi majore. Până a culege roadele schimbărilor avem însă foarte mult de muncit”, a adăugat şefa cabinetului de miniştri.
În concluzie, Maia Sandu le-a solicitat tuturor conducătorilor de instituţii, şefilor de direcţii să înceteze hărţuirea pe criterii politice. Nimeni nu trebuie evaluat, promovat, retrogradat sau ameninţat din cauza opţiunii politice. Cei care au făcut partizanat politic în instituţiile de stat vor fi sancţionaţi în mod corespunzător, cei care vor continua să facă partizanat politic în favoarea unui grup sau unui partid politic vor fi demişi.