MAE: Lista secţiilor de vot din străinătate este deschisă

MAE anunţă că lista secţiilor de votare din străinătate este deschisă, numărul final urmând a fi stabilit şi în funcţie de posibilităţile tehnice şi de personal.
Epoch Times România
16.07.2012

MAE anunţă că lista secţiilor de votare din străinătate este deschisă, numărul final urmând a fi stabilit şi în funcţie de posibilităţile tehnice şi de personal.

Ministerul Afacerilor Externe se află în proces de centralizare a datelor transmise de ambasadele şi oficiile consulare ale României, precum şi de reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din străinătate în legătură cu suplimentarea numărului secţiilor de votare din străinătate urmând ca, în perioada imediat următoare, să se ia o decizie în acest sens. Procesul are în vedere coordonarea eficientă a acţiunilor de pregătire a referendumului şi o bună desfăşurare a acestui scrutin, se arată într-un comunicat al MAE.

Evaluarea asupra numărului final al secţiilor de votare va avea în vedere posibilităţile tehnice (sediu, comunicaţii), şi de personal, pentru organizarea secţiilor de votare, în condiţiile legii, inclusiv obţinerea acordului ţării de reşedinţă.

Ministerul Afacerilor Externe se preocupă de asigurarea condiţiilor astfel încât orice cetăţean român să îşi poată exercita dreptul de vot, de aceea, lista secţiilor de votare este deschisă, se mai arată în comunicat.

MAE a anunţat vineri că a solicitat ambasadelor şi consulatelor ca, până luni, orele 16.00, să analizeze necesitatea suplimentării numărului de secţii de votare din străinătate.

Solicitarea a survenit în urma cererilor primite din partea unor misiuni diplomatice, precum şi de la reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din străinătate, a precizat Ministerul de Externe.

Românii din afara ţării vor putea vota la 29 iulie în 150 de secţii de votare, faţă de 294 la alegerile prezidenţiale din 2009 şi 176 la referendumul de demitere din 2007, românii din Italia - în jur de 1,5 milioane - fiind cei mai dezavantajaţi: au la dispoziţie doar 7 secţii faţă de 55 în 2009.
Potrivit listei publicate joi pe site-ul MAE, românii din Italia vor putea vota la două secţii în Roma, câte una la Bologna, Catania, Milano, Trieste şi Torino.

Românii din Spania, circa un milion, au la dispoziţie 9 secţii de vot: 2 secţii la Madrid, câte una la Almeria, Barcelona, Bilbao, Castellon, Ciudad Real, Sevilla şi Zaragoza.

În 2009, în Spania au fost 38 de secţii de vot.

În schimb, soldaţii din Afganistan vor putea vota la 8 secţii: Kabul, Kabul Airport Camp, Kandahar, FOB Meskal, FOB Almasak, FOB Apache, FOB Lagman şi FOB Bullard, faţă de 4 la alegerile din 2009.

În Franţa sunt doar 5 secţii -2 la Paris, câte una la Marsilia, Lyon, Strasbourg, faţă de 9 în 2009.

Tot 5 sunt şi în Republica Moldova - 2 la Chişinău, câte una la Cahul, Bălţi şi Ungheni.

Românii din Republica Moldova au votat în 2009 la 13 secţii de vot, în condiţiile în care numărul lor era mai mic decât în prezent.

În SUA sunt 4 secţii, la Los Angeles, Chicago, New York şi Washington. La alegerile legislative din 2009 au fost 28 de secţii de vot.

Câte trei secţii de vot sunt în Canada, China, Germania (Berlin, Bonn şi München), Marea Britanie (2 la Londra şi una la Edinburgh), Serbia (Belgrad, Vârşeţ şi Priştina), Rusia, Ucraina (Cernăuţi, Kiev şi Odessa), Ungaria (Budapesta, Gyula, Szeged).

Câte 2 sunt în Africa de Sud, Australia, Belgia, Brazilia, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Grecia, Israel şi Slovenia.

La referendumul din 2007, ministrul de externe de atunci, Adrian Cioroianu, a suplimentat numărul secţiilor de votare din străinătate, de la 159 la 176, în urma protestelor diasporei.

La alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009, MAE a organizat 184 de secţii de votare în străinătate.

Mai multe organizaţii ale românilor din SUA, Spania şi Italia au protestat faţă de decizia MAE de a înjumătăţi numărul secţiilor de vot pentru referendumul din 29 iulie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor