Macovei vrea să afle adevărul despre închisorile CIA din România, dar nu de la Voiculescu

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care solicită autorităţilor din România să declanşeze urgent o anchetă "independentă, imparţială, detaliată şi eficientă" care să vizeze implicarea ţării noastre în programul închisorilor CIA.
Monica Luiza Macovei,europarlamentar PDL (Epoch Times România)
Epoch Times România
11.10.2013

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care solicită autorităţilor din România să declanşeze urgent o anchetă "independentă, imparţială, detaliată şi eficientă" care să vizeze implicarea ţării noastre în programul închisorilor CIA.

"Climatul de nesancţionare din jurul complicităţii statelor membre UE cu programele secrete de transfer şi detenţie ale CIA a permis continuarea violării drepturilor fundamentale, aşa cum rezultă din programele de supraveghere în masă dezvoltate de SUA şi de unele state membre", reiese din rezoluţie.

Rezoluţia vizează 13 state membre: Lituania, România, Polonia, Marea Britanie, Italia, Finlanda, Franţa, Suedia, Belgia, Grecia, Irlanda, Letonia şi Slovacia.

Europarlamentarul Monica Macovei, prezentă la dezbaterea din Parlamentul European, a declarat că îşi doreşte să afle adevărul despre detenţia ilegală de prizonieri în România, dar şi-a exprimat indignarea referitor la sursele de informaţie invocate în cazul ţării noastre.

„Parlamentul European a votat astăzi propunerea de Rezoluţie privind presupusa deţinere ilegală de prizonieri de către CIA în ţări europene. Îmi doresc şi eu să aflu dacă au fost astfel de centre de detenţie şi unde au fost, inclusiv dacă au fost în România. Chiar dacă această Rezoluţie nu are niciun efect, mi-am exprimat nemulţumirea şi indignarea în legătură cu sursele de informaţie invocate în cazul României”, a declarat Monica Macovei.

Aceasta a continuat explicând exact ce o nemulţumeşte:

„Şi eu aş vrea să ştiu dacă au fost şi unde au fost centre de detenţie ilegale. Însă, astăzi, prin această Rezoluţie, practic, în ceea ce priveşte România cel puţin, Securitatea a intrat în Parlamentul European şi a devenit sursă de informaţie.

Sunt menţionate pentru România două surse de informaţie: o emisiune de pe o televiziune a Antenelor, aflată în proprietatea unei persoane care este colaborator al Securităţii, stabilit printr-o decizie definitivă a instanţei, şi care este şi trimisă în judecată pentru spălare de bani şi alte infracţiuni grave: domnul Voiculescu.

O altă sursă de informaţie este generalul Talpeş, care a fost şef al Serviciului de Informaţii Externe imediat după ’90, în perioada ’92 şi anii următori, în perioada în care la putere în România erau comunişti încercând să arate cu faţa vopsită că sunt altceva”.

Monica Macovei a concluzionat: ”Deci pe aceste două surse se votează o rezoluţie prin care România este acuzată. Mi se pare inadmisibil ca în 2013 Parlamentul European să se lase păcălit în acest fel”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor