Macovei: Toate resursele Sistemului politic, corupt şi criminal, sunt canalizate către stingerea acestei revolte
alte articole
"Din păcate, am ajuns să avem o tragedie ca cea de la clubul Colectiv şi zeci de tineri să ardă de vii, să moară, ca să constatăm acest lucru: corupţia ucide. Ceea ce am văzut este că funcţionari ai statului îşi umplu buzunarele, ca să dea avize de funcţionare, de exemplu, la acest club şi la altele, şi închid ochii. Închid ochii la consecinţe. Închid ochii şi deschid buzunarele.
În rest, nu-i interesează de viaţa oamenilor. Este un şoc teribil pentru toată lumea, pentru toată ţara, să înţeleagă că într-adevăr corupţia ucide. Ştim mai demult, dar poate nu s-a realizat până acum. Vă aduc aminte că sunt copii care au căzut în haznale neacoperite şi au murit. Acum au fost mulţi, au fost arşi de vii. A fost un şoc. Este păcat că învăţăm numai din tragedii. Corupţia ucide de mult timp în România", a afirmat europarlamentarul Monica Macovei, invitată în platoul B1 TV.
Fostul ministru al Justiţiei susţine că zilele acestea a văzut în stradă tot ce este mai bun într-o societate, oameni care nu vor să mai fie minţiţi, păcăliţi, furaţi, ba chiar omorâţi.
"Până acum ni s-a spus că suntem slabi, că suntem puţini, că nu contăm, că ei sunt cei mai importanţi – clasa politică -, că niciodată nu o să scăpăm de ei. Iată că nu este aşa: am văzut că suntem mulţi. Am văzut că se rezistă şi oamenii stau în Piaţă. Am văzut dovezi de compasiune, de inteligenţă, de putere incredibile de la oameni. De la oameni obişnuiţi. Aşa este normal, aşa trebuie să fie un popor (...)
Au ieşit cu o listă de revendicări. O parte s-a întâmplat, o parte poate se va întâmpla. Trebuie să iasă de fiecare dată când sistemul le va râde în nas. Ieşiţi de fiecare dată când sistemul o să vă râdă în nas! Este foarte important, pentru că, altfel, îi lăsăm iarăşi pe cei aflaţi la putere – acest sistem care este ca o caracatiţă asupra ţării – să îşi facă treaba. Hai în stradă de câte ori râd de noi, de câte ori fac porcării", a continuat Macovei.
Potrivit fostului ministru, politica nu este mizerie decât atunci când este făcută de oameni mizerabili. "Strada" şi cu politica trebuie să meargă împreună.
Unele dintre propunerile "Străzii" sunt cât se poate de pertinente, consideră Macovei: 300 de parlamentari, alegerea primarilor în două tururi, să nu mai existe condamnaţi definitiv în Parlamentul României, votul electronic şi prin corespondenţă, şi pentru românii din ţară, şi pentru diaspora, respingerea proiectelor de lege din Parlament, care vor să modifice Codurile penal şi de procedură penală, ca să scape inculpaţii politici.
"Toate aceste revendicări din stradă trebuie să aibă un ecou în Parlament. Trebuie să fie partide care să voteze, care să aibă parlamentari, şi care să le pună în practică. De-asta spun că trebuie să lucreze împreună. Iar aici, "Piaţa" trebuie să aibă grijă ca în Parlament să fie oameni curaţi, oameni verificaţi, oameni ca ei, oameni care să facă aceste lucruri", a opinat Macovei.
La coş cu partidele vechi. Tineri din Piaţă să intre în politică
"Cei tineri din Piaţă – tineri sau mai în vârstă - ei trebuie să facă parte din viitoarele structuri de putere ale ţării. Numai aşa se poate schimba România. Şi este un moment fantastic de schimbare a României, din păcate construit pe această tragedie. La coş cu partidele vechi. Tinerii din Piaţă să intre în politică. Asta este generaţia de politicieni de mâine. Liderii de mâine trebuie să vină dintre aceşti oameni.
Asta este generaţia şi aceştia sunt oamenii care trebuie să conducă România. Sunt foarte multe iniţiative remarcabile pe plan local, în diverse oraşe, de partide noi. Acestea trebuie să ajungă la putere, nu partidele vechi. La coş cu partidele vechi, cu PSD şi cu PNL. Asta este generaţia care urmează, asta este generaţia care trebuie să conducă România. Şi nu o poate conduce din stradă", a punctat Macovei.
Din stradă se pot striga revendicări, se pot obţine demisii, dar trebuie să fie în Parlament şi Guvern, să ia decizii pentru ţară, a explicat fostul ministru, adăugând că mai există un pericol pe care vrea să-l sublinieze: toate resursele sistemului actual politic, corupt şi criminal, sunt canalizate către stingerea acestei revolte. Toată lumea, toţi politicienii de azi vor să se stingă această revoltă.
"Pentru asta, vor intoxica, vor amâna, vor minţi, vor face tot felul de jocuri şi de tertipuri, vor face tot felul de consultări. Vor amâna până când oamenii obosesc. Nu trebuie să obosească. Politicienii vechi mizează pe asta, dar lucrând activ între timp: dezinformând, manipulând, venind cu tot felul de idei, de propuneri, să tragă de timp, vor minţi. Sigur că ei vor să stingă revolta cu costuri cât mai mici pentru ei.
Oamenii să nu se lase şi să înţeleagă. Să nu plece acasă şi să spună că şi-au făcut treaba şi-au dat jos guvernul Ponta. Câţiva dintre ei, măcar câţiva dintre ei, să treacă şi dincolo, pe partea politică. Să fie ei cei care iau decizii. Asta este generaţia de politicieni de mâine. Şi mâine este foarte aproape, este în câteva luni de zile", a mai declarat Macovei.