Macovei: "Să plece penalii din Parlament! Lista ruşinii - 35 de parlamentari au dosare penale pentru corupţie"

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a avertizat miercuri seară, în cadrul unui comunicat de presă, că în Parlamentul ţării sunt 35 de leguitori care au dosare penale pentru corupţie şi i-a invitat pe aceştia să părăsească instituţia, făcând totodată apel şi la partide politice să se dezică de aceştia.
Andrei Pricopie
23.10.2014

alte articole

Monica Luiza Macovei (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
23.10.2014

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a avertizat miercuri seară, în cadrul unui comunicat de presă, că în Parlamentul ţării sunt 35 de legiuitori care au dosare penale pentru corupţie şi i-a invitat pe aceştia să părăsească instituţia, făcând totodată apel şi la partidele politice parlamentare să se dezică de aceştia.

"În Parlamentul României sunt în prezent 35 de deputaţi şi senatori cu dosare penale pentru corupţie. Unul dintre ei este chiar condamnat definitiv la 3 ani şi jumătate închisoare cu suspendare şi este membru în Comisia Juridică a Senatului. Suntem într-o situaţie ruşinoasă. Cei 35 de parlamentari penali fac legi pentru români şi votează, cel mai probabil, împotriva cererilor procurorilor DNA de ridicare a imunităţii parlamentare, blocând astfel justiţia", a precizat Monica Macovei.

Prezidenţiabilul independent le cere partidelor parlamentare să renunţe la aceşti senatori şi deputaţi făcând astfel un prim gest de "rupere a lanţului care leagă transpartinic senatori şi deputaţi acuzaţi de corupţie".

De altfel, Macovei susţine că aceşti parlamentari certaţi cu legea ar trebui să părăsească cât mai repede Parlamentul şi să se pună la dispoziţia justiţiei.

"Cei deja condamnaţi pentru corupţie să facă pasul înapoi şi să renunţe la politică. Pot fi organizate alegeri parţiale, iar partidele actuale, deşi nu sunt obişnuite, pot propune candidaţi cinstiţi, care să-i reprezinte cu adevărat pe oameni. Cerându-le senatorilor şi deputaţilor cu dosare penale pentru corupţie să plece din Parlament, partidele politice le-ar arăta românilor că vor să pună capăt furtului şi hoţiei şi că nu mai vor să blocheze justiţia" a explicat europarlamentarul.

Situaţia în Parlament, conform Hotnews.ro:

Parlamentari trimişi în judecată:

1. Deputatul PSD Vlad Cosma.

2. Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu.

3. Deputatul PMP Florin Popescu.

4. Senatorul PSD Ovidiu Marius Isailă.

5. Senatorul PNL, Corneliu Dobriţoiu.

6. Senatorul PSD, Victor Mocanu.

7. Deputatul PNL Costin Gheorge.

8. Deputatul PSD Nicolae Liviu Dragnea.

9. Deputatul PSD Marian Ghiveciu.

10. Senatorul PC Mircea Banias.

11. Deputatul fost PSD Ion Stan.

Parlamentari urmăriţi penal:

1. Senatorul PSD Alexandru Mazăre.

2. Senatorul PSD Sorin Constantin Lazăr.

3. Senatorul PSD Alexandru Cordos.

4. Deputatul PDL, Valerian Vreme.

5. Senatoarea PSD Ecaterina Andronescu.

6. Senatorul PSD Şerban Mihaliescu.

7. Deputatul PSD Adrian Simionescu.

8. Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc.

9. Deputatul UNPR Titi Holban.

10. Deputatul PDL Cornel Mircea Samartinean.

12. Deputatul PDL Alin Popoviciu.

13. Deputatul PSD Mircea Drăghici.

14. Senatorul PSD Dan Şova.

15. Senatorul PSD Nicolae Bădălău.

16. Senatorul PSD Ilie Sârbu.

17. Deputatul PSD Ioan Adam.

Urmăriri penale blocate de Parlament:

1. Deputatul PNL Daniel Chiţoiu.

2. Senatorul PNL Varujan Vosganian.

3. Deputatul UDMR Laszlo Borbely.

4. Deputatul PNL Victor Paul Dobre.

Condamnaţi în primă instanţă/condamnaţi definitiv:

1. Deputatul PNL Hubert Petru Stefan Thuma.

2. Deputatul PSD Miron Mitrea.

3. Deputatul PNL Tudor Chiuariu.

Parlamentari cărora le-a încetat mandatul ca urmare a încarcerării:

1. Deputatul PC Coman Gheorghe.

2. Deputatul PNL Relu Fenechiu.

3. Deputatul PNL Gigi Becali.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor