Luxemburg - un stat bogat, social şi în curând supraîndatorat

Rezervele Casei de pensii din Luxemburg se cifrează în prezent la 11 miliarde euro, o sumă impresionantă pentru o ţară cu o populaţie de 500.000 de oameni, din care 12 procente sunt pensionari. Şi totuşi, analiştii economici sunt conştienţi că aceşti bani se vor risipi în curând dacă Marele Ducat nu va întreprinde cât mai repede o reformă fundamentală a sistemului de pensii.

'Am trăit prea mult timp în exces', spune Robert Kieffer, preşedintele Casei de pensii din Luxemburg. El sugerează fie o scurtare prin lege a perioadei de acordare a pensiilor, fie o majorare a contribuţiilor, în caz contrar unul dintre cele mai importante centre financiare ale Europei riscând falimentul.

Este o situaţie cel puţin bizară, apreciază Handelsblatt. În timp ce premierul luxemburghez Juncker, în calitate de şef al Eurogrupului, împarte de ani de zile sfaturi celorlalţi parteneri din UE în legătură cu politica financiară şi reformele pe care aceştia ar trebui să le adopte pentru a depăşi criza, el însuşi nu pare a fi dispus să le adopte în propria ţară.

La o primă privire, Marele Ducat este un paradis social: cei care lucrează aici pot ieşi la pensie la vârsta de 57 de ani, un pensionar primeşte lunar în jur de 7.000 euro plus o a 13-a pensie; salariul minim este de 1.800 euro iar angajatele care nasc beneficiază de o primă de circa 1.700 euro.

Numeroasele fonduri, care au făcut din Luxemburg cel mai important centru al industriei fondurilor, după New York, cu un capital investit de peste 2.000 miliarde euro, sunt cele care au adus bunăstarea în Marele Ducat.

O bunăstare care se vede însă acum ameninţată, deoarece în 2011 creşterea economică a fost de 1,6%, iar rata şomajului a crescut la peste 6 procente. Însă cu adevărat îngrijorătoare este o altă cifră: 1.100 procente, reprezentând datoria implicită a Luxemburgului, după cum reiese din calculele 'Fundaţiei Economia de Piaţă' (Stiftung Marktwirtschaft) din Germania. În UE, o valoare comparabilă la acest capitol - care include toate obligaţiile anuale de plată ale unui stat, cum ar fi pensiile, costurile de îngrijire şi rezervele - mai înregistrează doar Irlanda şi Grecia. Italia, Germania şi Finlanda se situează la polul opus, al reţinerii.

Luxemburghezii sunt confuzi: stat model sau stat în criză, ce mai suntem noi acum? 'Fundaţiei Economia de Piaţă' înclină mai degrabă către cea de-a doua, deoarece Luxemburgul a evitat până acum să îşi adapteze generosul sistem de pensii la tendinţele demografice.

Cetăţenii Luxemburgului câştigă în medie de două ori şi jumătate mai mult decât media din UE, însă în micul stat nu doar salariile sunt enorme, ci şi pensiile. Pentru a arăta că ţine cont de preocupările venite atât din interior, cât şi din exterior,

guvernul luxemburghez a anunţat că va demara, din luna ianuarie a anului viitor, o reformă a pensiilor, care prevede o uşoară majorare a contribuţiilor şi penalizări financiare în cazul celor care vor să iasă la pensie de la vârsta de 57 de ani.

Problema nu este reprezentată numai de pensiile uriaşe. Pe lângă creşterea economică modestă şi schimbările demografice, Luxemburgul este ameninţat şi de o lipsă a specialiştilor şi de şomaj. Declanşatorul iniţial al bunăstării - transformarea Luxemburgului într-un centru financiar global - este atât o binecuvântare, cât şi un blestem. Pe fondul crizei mondiale, tot mai multe instituţii financiare îşi trag obloanele şi părăsesc ţara. Pentru a reduce pe viitor dependenţa de sectorul financiar, Luxemburgul investeşte în prezent în proiecte de înaltă tehnologie şi de logistică, în construirea de şcoli internaţionale, în teatre şi muzee, pentru a profita mai mult decât până acum de poziţia sa centrală în Europa.