Luni la Oslo începe procesul lui Anders Breivik
alte articole
Luni începe la Oslo procesul lui Anders Breivik, acuzat de uciderea a 77 de persoane pe 22 iulie 2011, în contextul temerilor că norvegianul se va folosi de audieri pentru a-şi promova ideologia anti-islamică.
Avocaţii săi au declarat, săptămâna trecută, că Breivik va invoca autoapărarea.
"Va invoca autoapărare", a declarat pentru Dagbladet avocatul Geir Lippestad.
"Bineînţeles că noi înţelegem că nu va reuşi, dar suntem obligaţi să-i prezentăm argumentele", a mai precizat avocatul.
Anders Breivik va fi audiat timp de cinci zile.
A doua evaluare psihologică efectuată în cazul lui Breivik (33 de ani) a arătat că acesta avea discernământ în momentul comiterii crimelor, la 22 iulie 2011.
Breivik a mărturisit că a plasat o bombă în Oslo care a provocat moartea a 8 persoane şi a apoi a împuşcat 69 de persoane care participau pe insula Utoya la o reuniune a tinerilor laburişti.
El insistă că a acţionat în autoapărare şi că a dorit să prevină epurarea etnică a norvegienilor şi invazia musulmană în Europa.
După a doua examinare psihologică, Breivik a declarat că regretă că nu a ucis mai mulţi oameni.
Peste 100 de poliţişti vor asigura paza la proces.
Norvegianul, care a primit mai multe ameninţări cu moartea de când a fost arestat, va fi protejat de un geam antiglonţ.
Rudele victimelor vor fi prezente la proces.