Breivik a fost pus sub acuzare pentru terorism

Epoch Times România
07.03.2012

Norvegianul Anders Behring Breivik, care a mărturisit uciderea a 77 de persoane şi rănirea altor 151, a frost pus sub acuzare oficial pentru terorism.

Avocaţii apărării s-au dus la închisoarea unde este ţinut Breivik, în apropiere de Oslo, pentru a-şi anunţa clientul. Acesta ar fi reacţionat calm la citirea noilor acuzaţii, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Tore Jo Nielsen.

Procurorii au precizat că îl consideră pe Breivik blonav mintal şi că vor încerca să îl interneze într-un spital psihiatric în loc să îl închidă.

Următoarea sesiune a procesului său va avea loc în 16 aprilie.

Dublul atac comis în 22 iulie în Norvegia s-a soldat cu 77 de morţi, dintre care 68 au fost împuşcaţi pe insula Utoya şi opt şi-au pierdut viaţa într-o explozie produsă în apropiere de sediul guvernului norvegian.

Poliţia l-a arestat pe Anders Breivik, în vârstă de 32 de ani, care şi-a recunoscut faptele, dar nu a pledat vinovat.

Extremistul a recunoscut că atacurile au fost îngrozitoare, dar a apreciat că sunt necesare pentru campania sa de a apăra Europa de o invazie musulmană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor