Ludovic Orban: "Nu rămâne ţara fără guvern! Şi oricum are preşedinte!"

Invitat pe platourile B1 TV, prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat duminică seară că o soluţie bună pentru deblocarea situaţiei din ţară ar fi alegerile anticipate.
Ludovic Orban (ziuaconstanta.ro)
Loredana Diacu
15.06.2015

Invitat pe platourile B1 TV, prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat duminică seara că o soluţie bună pentru deblocarea situaţiei din ţară ar fi alegerile anticipate.

Întrebat dacă o eventuală demisie a lui Victor Ponta nu ar pune în încurcătură PNL, căci ar trebui să preia rapid guvernarea, Orban a negat, susţinând că liberalii sunt deja pregătiţi să ia puterea:

"PNL, aşa cum a anunţat de la începutul anului, a elaborat un program de guvernare, l-a supus dezbaterii publice, l-a adoptat, un program public pe care orice cetăţean poate sa îl consulte. De asemenea, avem un candidat la poziţia de prim-ministru care este desemnat în persoana lui Cătălin Predoiu şi, în mod evident, când va veni momentul avem capacitatea de a face un guvern care să aibă o performanţă net superioară performanţei actualului Guvern”, a declarat Orban.

"Sunt convins că într-o formă sau alta Victor Ponta se va retrage de la Palatul Victoria, din poziţia de prim-ministru. Apoi vor urma negocieri la Cotroceni din care, în mod evident se va degaja o formulă politică, se va degaja o propunere de Guvern şi premier care să întrunească o majoritate parlamentară. Iar dacă nu se întruneşte o majoritate parlamentară, în mod evident, se poate merge pe alegeri anticipate. Dacă mă întrebaţi pe mine ce mi-aş dori, aş prefera alegeri anticipate”, a mai declarat liberalul, întrebat dacă crede că Ponta îşi va da demisia.

Întrebat dacă alegerile anticipate nu ar genera o criză politică mare cu repercusiuni economice, Orban a negat: "Nu e o criză politică atât de mare pentru că pe perioada învestirilor de guvern, rămâne în funcţie guvernul care exista anterior demarării negocierilor pentru constituirea unui nou guvern. Nu rămâne ţara fără guvern. Şi oricum are preşedinte.", a concluzionat liberalul.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor