Liviu Pop: Elevii claselor a V-a nu vor avea manuale în primele două luni. Ci îndrumare
alte articole
În primele două luni ale acestui an, elevii din clasa a V-a nu vor avea manuale şcolare, ci îndrumare, a anunţat vineri ministrul Educaţiei, Liviu Pop, la începutul şedinţei de Guvern, relatează Hotnews.
Potrivit lui Pop, situaţia a fost generată de o dezinformare din Ministerul Educaţiei, lucru care se va soluţiona săptămâna viitoare "prin eliminarea acelor persoane care au dus la o decizie proastă din partea ministerului."
"Lucrăm la soluţii. Săptămâna viitoare fac informarea în Guvern. Va trebui să luăm nişte decizii la nivel de minister, pentru că sunt părtaşi la neregulile din licitaţii. Mai pe româneşte, toate manualele cu excepţia clasei a V-a sunt deja în şcoli. La clasa a V-a, pentru primele două luni avem soluţia de rezervă, cu îndrumarele pentru fiecare elev, în aşa fel încât, odată cu finalizarea contestaţiilor pe care editurile le-au făcut, să integrăm manualele în timpul anului şcolar", a declarat ministrul Educaţiei, preluat de news.ro.
Până astăzi, Pop susţinuse, în repetate rânduri, că toţi elevii, inclusiv cei de la clasa a V-a, vor avea toate manualele în 11 septembrie.
La rândul său, premierul Tudose i-a cerut ministrului să-i explice care sunt problemele legate de manualele pentru clasa a V-a: "Ce e deosebit la manuale, au coperţile mai groase?", a întrebat Tudose.
"Anul trecut, în noiembrie, trebuiau finalizate programele şcolare pentru clasa a V-a, Guvernul tehnocrat nu le-a făcut, le-a prelungit până în martie anul acesta, iar în martie, când puteam lua o decizie de rezolvare a problemei, nu am luat decizia din cauza unei dezinformări din Ministerul Educaţiei, lucru pe care o să-l finalizăm săptămâna viitoare prin eliminarea acelor persoane care au dus la o decizie proastă din partea ministerului", i-a răspuns Pop, afirmând că persoana responsabilă e "una cu demnitate".