Liviu Dragnea vrea pauză de întâlniri cu miniştrii Cioloş

Întâlnirile social-democraţilor cu miniştrii Guvernului Cioloş sunt din ce în ce mai plictisitoare, a apreciat, miercuri, Dragnea, adăugând că aceste întrevederi mai mult îi încurcă pe cei din partidul său.
Liviu Dragnea (Florin Chirilă/Epoch Times)
Loredana Diacu
02.03.2016

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a "pledat" miercuri pentru o pauză de întâlniri între PSD şi miniştrii cabinetului Cioloş, acuzând că aceştia nu cunosc foarte bine toate datele din domeniul de care se ocupă, motiv pentru care nu vede rostul discuţiilor, relatează gândul.info.

Dragnea a mai adăugat că social-democraţii sunt din ce în ce mai plictisiţi de astfel de întrevederi pentru că nu reuşesc să ajungă la un numitor comun, nu le sunt oferite răspunsuri, fapt care îi ţine pe loc.

„Cred că trebuie să luăm o pauză, pentru că întâlnirile grupului nostru cu miniştrii sunt din ce în ce mai plictisitoare, nu spun nimic, nu dau răspunsuri, ne şi încurcă pentru că, în loc ca luni după-amiază să avem discuţii despre activitatea parlamentară şi legislativă de aici, din Cameră, vorbim discuţii şi cred că nu mai e cazul, deocamdată", a adăugat Dragnea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor