Liviu Dragnea: PSD va anunţa foarte curând candidatul la prezidenţiale
alte articole
Preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, la Iaşi, că PSD îşi va anunţa „foarte curând” candidatul la prezidenţiale.
"Vom anunţa candidatul foarte curând. Nu pot spune luna, ziua şi ora, dar va fi o discuţie serioasă în partid, pentru că şi la noi încep să se autopropună candidaţi pe liste mai scurte sau mai lungi. Partidul trebuie să aibă o opţiune clară cât de curând. Nu vorbim de o funcţie oarecare, ci de una importantă, cea de preşedinte, care contează pentru următorii cinci sau zece ani", a declarat Liviu Dragnea, citat de Mediafax, adăugând că nu partidele sunt cele care câştigă cursa prezidenţială, ci candidaţii sunt cei care înclină balanţa.
"Cel mai important va fi numele, dar şi calitatea candidatului care va înclina balanţa. Niciodată la preşedinţie n-au câştigat partidele. Fiecare partid are o anumită pondere, dar diferenţa care aduce victoria o are personalitatea şi caracterul candidatului", a spus Dragnea.
Întrebat de presă dacă "foarte curând" înseamnă luna iunie, Dragnea s-a eschivat cu un: "Curând înseamnă nu foarte târziu" şi a explicat că PSD-ul trebuie să respecte anumite "proceduri standard" care vor fi declanşate "într-o perioadă rezonabilă."
Declaraţiile lui Liviu Dragnea vin la o zi după ce Mircea Geoană, perdantul alegerilor prezidenţiale din 2009 a declarat într-o emisiune televizată că este "mai pregătit ca niciodată" să intre în cursa pentru preşedinţie şi să şi câştige, desigur, numai dacă nu-şi doreşte Victor Ponta acest rol. Geoană s-a descris drept unicul candidat eligibil al PSD, cu excepţia lui Ponta, care, speră Mircea Geoană, şi-ar putea dori să îşi continue cariera de premier.
Menţionăm că tot ieri şi tot la Iaşi, Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele Forţei Civice, şi-a anunţat candidatura la preşedinţie, reacţia lui Liviu Dragnea la aflarea veştii parând una de surprindere.