Lituania va cere sancţiuni în legătură cu planul rusesc de instalare de arme nucleare în Bielorusia

Vladimir Putin
Vladimir Putin (Captură ecran)

Lituania a anunţat că va solicita noi sancţiuni împotriva Moscovei şi Minskului ca reacţie la planul Rusiei de a amplasa arme nucleare tactice în Bielorusia, informează Reuters.

Declaraţia Ministerului de Externe lituanian a fost făcută duminică, la câteva ore după ce NATO l-a criticat pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru ceea ce a numit retorica sa nucleară "periculoasă şi iresponsabilă".

Lituania va solicita ca sancţiunile suplimentare împotriva Rusiei şi Bielorusiei să fie incluse într-un pachet de sancţiuni care se discută la Bruxelles, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului.

"Împreună cu partenerii săi euro-atlantici, Lituania va decide cum să reacţioneze la aceste planuri militariste ale regimurilor rus şi bielorus. Bielorusia, care îşi pierde din ce în ce mai mult suveranitatea, susţine şi ajută agresiunea Rusiei şi este din ce în ce mai integrată în planurile militare ale Rusiei, este un factor de risc suplimentar pentru regiunea baltică", a precizat ministerul într-o declaraţie.

Sâmbătă, Putin a comparat planurile sale cu acţiunile SUA, care îşi staţionează armele în Europa, insistând în acelaşi timp că Rusia nu va încălca promisiunile sale de neproliferare nucleară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe