Cambodgia şi Tailanda continuă atacurile reciproce, în pofida apelului lui Trump de încetare a focului

Lupte sângeroase la graniţa dintre Cambodgia şi Tailanda (X - screenshot)
Redacţia
13.12.2025
Lupte sângeroase la graniţa dintre Cambodgia şi Tailanda (X - screenshot)
Redacţia
13.12.2025

Cambodgia şi Tailanda au raportat sâmbătă atacuri, inclusiv asupra unor zone civile, în pofida declaraţiilor preşedintelui american Donald Trump potrivit cărora cele două state vecine ar fi convenit asupra unei încetări a focului.

„Forţele tailandeze nu au încetat încă bombardamentele şi continuă să bombardeze”, a transmis Ministerul Apărării din Cambodgia într-o postare pe Facebook.

Armata tailandeză a scris pe X că Cambodgia a lansat rachete asupra unor zone civile din provincia Sisaket, rănind patru civili, relatează DPA.

Premierul tailandez Anutin Charnvirakul a declarat, de asemenea, pentru presa locală că nu există o încetare a focului în conflictul de la frontieră.

După convorbirea cu Trump, Anutin le-a spus reporterilor la Bangkok că este Cambodgia cea care trebuie să înceteze focul prima.

Partea care a încălcat acordul de încetare a focului este cea care trebuie să-şi corecteze comportamentul, „nu partea care a fost atacată”, a adăugat el, potrivit relatărilor.

Ulterior, Anutin a scris pe Facebook că Tailanda va „continua să desfăşoare acţiuni militare până când nu vom mai simţi niciun pericol şi nicio ameninţare la adresa pământului şi a oamenilor noştri”.

„Vreau să fie clar. Acţiunile noastre din această dimineaţă au vorbit deja”, a adăugat el.

Trump a declarat vineri că atât Tailanda, cât şi Cambodgia au fost de acord să oprească luptele, după mai multe zile de ciocniri de-a lungul frontierei comune.

Trump a spus că a vorbit la telefon cu premierul cambodgian Hun Manet şi cu Anutin, scriind pe platforma sa Truth Social că ambii lideri au fost de acord să oprească toate ostilităţile „începând din această seară”.

Nu era clar la ce fus orar se referea Trump.

Luptele dintre Tailanda şi Cambodgia continuă de mai multe zile în mai multe puncte de-a lungul frontierei lor, pe fondul unui diferend vechi de decenii privind revendicările teritoriale. Fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă că a încălcat prima o încetare a focului convenită anterior de-a lungul frontierei de aproximativ 800 de kilometri.

Ciocnirile au strămutat peste 500.000 de locuitori şi au ucis peste 20 de persoane, inclusiv mai mulţi civili, iar alte sute au fost rănite, potrivit autorităţilor.

Pacea care n-a mai fost

Donald Trump a spus că a vorbit la telefon cu premierul cambodgian Hun Manet şi cu premierul tailandez Anutin Charnvirakul. El a scris pe platforma sa Truth Social că ambii lideri au fost de acord să oprească toate ostilităţile „începând din această seară”.

Nu era clar la ce fus orar se referea Trump. În regiune era deja noapte când mesajul a fost publicat. Nici Tailanda, nici Cambodgia nu au confirmat imediat acordul.

„Ambele ţări sunt pregătite pentru PACE şi pentru continuarea comerţului cu Statele Unite ale Americii. Este o onoare pentru mine să lucrez cu Anutin şi Hun la rezolvarea a ceea ce ar fi putut evolua într-un război major între două ţări altfel minunate şi prospere!”, a postat Trump.

Mai târziu, vineri, în timpul unei ceremonii de semnare a unei legi alături de membri ai echipei masculine de hochei pe gheaţă a SUA de la Jocurile Olimpice din 1980, în Biroul Oval, Trump le-a spus reporterilor că „tocmai am făcut o treabă foarte bună cu Tailanda şi Cambodgia”.

Trump a spus că cele două ţări „au început să tragă una în cealaltă acum două zile. Nu a fost bine, şi cred că am îndreptat lucrurile astăzi”.

Şi totuşi, luptele dintre cele două părţi beligerante continuă, fiecare parte acuzând-o pe cealaltă că a încălcat prima o încetare a focului convenită anterior de-a lungul frontierei de aproximativ 800 de kilometri.

Cele două ţări conveniseră deja asupra unei încetări a focului în luna iulie, după lupte intense. La sfârşitul lunii octombrie, au semnat o declaraţie comună în Malaysia, în prezenţa lui Trump, care stabilea paşi către o pace durabilă.

Cu toate acestea, armistiţiul a fost suspendat în noiembrie, după un nou incident de frontieră, iar situaţia s-a deteriorat accentuat din nou începând de duminică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor