Lieberman: Israelul nu se va conforma acordului de încetare a focului în Siria intermediat de SUA şi Rusia

Israelul a refuzat să accepte un acord de încetare a focului intermediat de SUA şi Rusia, care a intrat în vigoare duminică în sud-vestul Siriei, susţinând că va acţiona pentru a-şi proteja interesele.
Avigdor Lieberman, ministrul israelian pentru probleme militare. (Getty Images)
Andrei Popescu
11.07.2017

“Israelul îşi rezervă deplina libertate de acţiune, indiferent de orice înţelegere sau evoluţie a situaţiei”, a declarat duminică ministrul israelian pentru Probleme Militare, Avigdor Lieberman.

Rusia, SUA şi Iordania au convenit să susţină un regim de încetare a focului în sud-vestul Siriei şi să creeze o zonă de “deconflictizare” în provinciile siriene Dara’a, Suwayda şi Quneitra, care se învecinează cu teritoriul deţinut de Israel în platoul Înălţimile Golan.

Acordul trilateral, care a intrat în vigoare duminică, a fost anunţat vineri după o întâlnire între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin, pe marginea summitului G20, care a avut loc în perioada 7-8 iulie în oraşul german Hamburg.

Lieberman a precizat că Tel Aviv-ul analizează înţelegerile la care au ajuns Trump şi Putin cu privire la proaspătul armistiţiu.

Israelul a lansat câteva atacuri în teritoriul sirian vizând poziţii civile şi militare şi justificându-şi acţiunile ca un răspuns la proiectilele şi gloanţele rătăcite ce ajung pe teritoriul său. Dar, mulţi observatori consideră că militanţii susţinuţi de Israel se află în spatele acelor incidente, oferind Tel Aviv-ului un pretext pentru a ataca poziţiile militare siriene.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a comentat la rândul său despre regimul de încetare a focului intrat duminică în vigoare, susţinând că Israelul va monitoriza cu atenţie evoluţiile din Siria, “în timp ce va proteja cu tărie liniile noastre roşii”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor