Liderul opoziţiei ungare cere Kremlinului să se abţină de la amestecul în politica ţării sale

Liderul opoziţiei ungare, Peter Magyar, a solicitat asigurări din partea Rusiei că se va abţine de la amestec în politica ţării sale, spunând că nu poate exista loc pentru o cooperare semnificativă fără respectarea suveranităţii, transmite Reuters.
Demersul lui Magyar vine în contextul în care, la începutul acestei săptămâni, Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a publicat o declaraţie în care îl descria pe acesta ca fiind loial „elitelor globaliste” şi susţinea că, de la Bruxelles, Comisia Europeană lua în considerare o „schimbare de regim la Budapesta”.
Magyar, al cărui partid, Tisza, se află înaintea partidului Fidesz al prim-ministrului Viktor Orban în majoritatea sondajelor înaintea alegerilor parlamentare programate pentru primăvara viitoare, a publicat o scrisoare deschisă adresată ambasadorului Rusiei în Ungaria, întrebând care a fost efectul intenţionat al declaraţiei SVR.
„Solicit asigurări clare că Federaţia Rusă se va abţine de la orice acţiuni care ar putea fi considerate drept amestec în politică internă a Ungariei, inclusiv campanii de dezinformare, operaţiuni cibernetice sau intimidarea politicienilor şi a cetăţenilor”, a scris Magyar în scrisoarea publicată duminică pe Facebook.
Ambasada Rusiei la Budapesta nu a răspuns imediat întrebărilor trimise prin e-mail pentru comentarii.
Aflat la putere din 2010, Orban a fost criticat de unii lideri ai UE pentru relaţiile calde ale guvernului său cu Moscova şi opoziţia faţă de ajutorul militar pentru Ucraina. De asemenea, Orban i-a acuzat pe liderii UE că ar complota pentru a-l înlătura.
Magyar, un fost insider guvernamental, a spus anterior că ar urmări „relaţii pragmatice” cu Rusia, care furnizează Ungariei cea mai mare parte a energiei şi este implicată şi în extinderea centralei sale nucleare de la Paks.
El a spus că declaraţia SVR a arătat că Rusia încearcă să intervină direct pentru a influenţa alegătorii din Ungaria, care este membră a alianţei militare NATO, dar care, sub conducerea lui Orban, a refuzat să trimită arme Ucrainei vecine.
„Suveranitatea Ungariei şi inviolabilitatea proceselor noastre democratice nu pot fi negociabile. Respectarea acestor principii este cerinţa minimă pentru orice cooperare bilaterală semnificativă între ţările noastre”, a declarat Magyar.