Liberalii exclud varianta unui guvern de uniune naţională. "Tipul de consens iliescian nu ar fi sănătos"

Cei doi copreşedinţi al PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, exclud varianta unui viitor guvern de uniune naţională. Prezenţi la deschiderea Şcolii de Vară a TNL de la Eforie Nord, cei doi lideri au fost întrebaţi dacă aceasta este următoarea mişcare politică a liberalilor.
Alina Gorghiu şi Vasile Blaga (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
04.09.2015

Cei doi copreşedinţi al PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, exclud varianta unui viitor guvern de uniune naţională. Prezenţi la deschiderea Şcolii de Vară a TNL de la Eforie Nord, cei doi lideri au fost întrebaţi dacă aceasta este următoarea mişcare politică a liberalilor.

"Nu s-a pus problema de aşa ceva, exclud o asemenea variantă, am înţeles că este vehiculată prin presă. Eu îmi doresc să văd că la masa discuţiilor mai devreme sau mai târziu vom ajunge la o deblocare a situaţiei pentru că în momentul acesta vedeţi că încercăm un dialog, mi-aş dori să-l continuăm pe teme de interes public, vorbim de legea salarizării în domeniul bugetar, vorbim de infrastructură. (...)

Nu ştiu dacă lucrurile vor merge în direcţia pe care noi cei din PNL ne-o dorim. Vestea bună este că izolarea premierului şi a populismului de care a dat dovadă în ultima vreme a creat mediul propice pentru consultări şi pentru dialog", a declarat Alina Gorghiu, citată de Mediafax

La rândul său, celălalt şef al liberalilor, Vasile Blaga, a subliniat că, în opinia lui, un consens de tip "iliescian" nu ar fi sănătos pentru viaţă politică din România.

"Faptul că s-au lansat anumite teme de interes naţional care trebuie discutate de Putere şi Opoziţie, noi am ales şase teme şi nu le-am ales întâmplător, fie că e vorba de stabilitatea fiscală, şi iată că a trecut Codul Fiscal, fie că e vorba de absorbţia fondurilor europene, de intrare în spaţiul Schengen, de reformarea administraţiei publice româneşti, restructuarea statului, pregătirea României pentru preşedinţia Uniunii Europene în 2019 şi mâine e 2019 şi nu ne ştim priorităţile încă şi trebuie pregătite din timp. Ele nu pot fi rezolvate într-un ciclu electoral.

Asta este una să discutăm temele astea, dar tipul de consens de tip iliescian, nu, nici nu ar fi sănătos pentru viaţă politică românească. De ce există puncte de vedere de dreapta şi de stânga? Să fie o concurenţă în politică. Asta nu înseamnă că trebuie să ne înjurăm şi să facem din orice temă de măcel politic, nu. Consens, consens, dar concurenţă, concurenţă", a precizat Vasile Blaga.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor