Lazea: Ţările UE nu au curajul să discute de cedarea parţială de suveranitate
Valentin Lazea susţine că ţările UE nu îndrăznesc să discute de cedarea parţială de suveranitate, ceea ce face să nu avem un nou pact fiscal, ci vechiul pact de stabilitate pe care nu l-a respectat nimeni, în timp ce Daniel Dăianu vorbeşte de efectul de turmă în adoptarea tratatului decis în decembrie.
"România este în faza unei decizii fundamentale în ceea ce priveşte aplicarea Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în UE", a declarat vineri ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, referindu-se la momentul în care se vor aplica titlurile 3 – care se referă la chestiunile de deficit bugetar - şi 4 – coordonarea politicilor economice - din acest tratat.
"Va fi necesară o dezbatere cât mai largă pentru a decide dacă putem aplica imediat aceste prevederi sau dacă vom aştepta un moment ulterior sau la momentul în care vom deveni stat membru al zonei euro", a mai spus Orban, la masa rotundă "Perspectivele economice şi financiare ale României în contextul evoluţiilor din Uniunea Europeană", organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.
Pe de altă parte, fostul ministru al Finanţelor, Daniel Dăianu, susţine că zona euro are "un defect de design", defect cunoscut, dar ignorat de liderii europeni. Dăianu a criticat "efectul de turmă" al ţărilor europene care – cu excepţia Marii Britanii şi a Cehiei – au acceptat acest tratat căruia îi lipsesc numeroase componente, precum instrumentele de amortizare a şocurilor.
Dăianu a criticat şi măsurile de consolidare fiscală "exacerbată" care duc la recesiune în lipsa unor investiţii străine şi a unor investiţii publice. Deşi în ultimii ani România a alocat ca procent PIB mai mult decât ţări precum Polonia sau Cehia pentru investiţii, acest lucru nu se vede. "La noi se risipeşte, chiar se fură, se sifonează banul, ca şi cum s-ar duce în risipă, nu se vede (...) Noi nu pentru că nu am absorbit fonduri europene nu avem infrastructură, ci pentru că ne-am bătut joc de fondurile publice", a spus Dăianu, adăugând că media anuală de 5% din PIB se reduce de fapt la 2-3% din cauza proastei utilizări a banilor.
Fostul ministru este de părere că aderarea la euro trebuie să depindă şi de repararea zonei euro, "pentru că nu intri, dacă nu funcţionează". Analistul crede că România are "un mare avantaj" pentru că nu este în prezent în zona euro.
Valentin Lazea, economistul şef al BNR, a precizat că Tratatul nu este deloc nou, ci e vechiul pact fiscal de care ţările europene "şi-au bătut joc". Precizând că opiniile exprimate sunt personale şi nu angajează BNR, Lazea a criticat faptul că nimeni nu vrea să discute de cedarea parţială de suveranitate.