Laura Kovesi a fost propusă şi de doi miniştri ai Guvernului Tăriceanu, reaminteşte Victor Ponta

Chiar dacă nominalizarea Laurei Kovesi a fost controversată, premierul Ponta apreciază că a procedat corect avansând propuneri pentru şefia parchetelor. Liderul PSD a remarcat că "lumea a uitat" că Laurei Kovesi a fost propusă anterior la Parchet de doi miniştri ai Guvernului condus de liberalul Tăriceanu.
Liviu Şerbănescu
08.05.2013

alte articole

Laura Codruţa Kovesi (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
08.05.2013

Chiar dacă nominalizarea Laurei Kovesi a fost controversată, premierul Ponta a declarat marţi seară că a procedat corect avansând propuneri pentru şefia parchetelor. Liderul PSD a remarcat că "lumea a uitat" că Laurei Kovesi a fost propusă anterior la Parchet de doi miniştri ai Guvernului condus de liberalul Tăriceanu.

"Eu cred că am făcut bine, mi-am asumat o răspundere, aceea de a face propuneri. Am făcut nişte propuneri bune, chiar dacă propunerea cu Kovesi a fost controversată, legată de faptul că a ocupat o funcţie şi în vremea în care era preşedinte Traian Băsescu, şi Guvernul Tăriceanu de fapt. Asta a uitat toată lumea, că doamna Kovesi a fost propusă de doi miniştri ai Guvernului Tăriceanu", a precizat Victor Ponta la Prima TV.

Înainte de a fi propusă de către premierul Victor Ponta - în calitate de ministru interimar al Justiţiei - pentru a conduce Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Kovesi a fost numită în octombrie 2006 ca procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe vremea când Guvernul era condus de Emil Boc (PDL), în octombrie 2009, Laura Kovesi a fost reînvestită în postul de procuror general, la propunerea ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu, care a fost ministru şi în Guvernul Tăriceanu.

CSM: Începe intervievarea candidaţilor la conducerea Parchetului ICCJ

Membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) îi vor intervieva miercuri pe Tiberiu Niţu, candidat la funcţia de procuror general al României, Bogdan Licu şi Codruţ Olaru, nominalizaţi ca adjuncţi ai acestuia. Cei trei îşi vor prezenta proiectele de management, care au fost în dezbatere publică, şi vor răspunde întrebărilor.

Niţu, Licu şi Olaru au fost propuşi pentru aceste funcţii de premierul Victor Ponta, pe 3 aprilie, când era ministru interimar al Justiţiei.

Pe 9 mai va veni rândul Codruţei Kovesi, propusă la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Alinei Bica, nominalizată pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Elenei Hosu, care candidează pentru postul de adjunct al şefului DIICOT.

Candidaţii vor fi numiţi pe funcţii de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Va fi pentru a doua oară când se încearcă numirea procurorilor, după ce primii candidaţi au fost respinşi de Băsescu, în urma avizului negativ al CSM.

Pe 22 noiembrie 2012, CSM a dat aviz negativ pentru Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie, propuşi de Mona Pivniceru, iar pe 18 ianuarie, preşedintele a respins cele două propuneri.

Critici de la CE

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a precizat recent că procedura recomandată de Comisia Europeană pentru numirea şefilor de la parchete şi DIICOT nu a fost urmată, însă este important că CSM va avea ocazia să analizeze candidaţii nominalizaţi.

Gray a mai anunţat că poziţia Comisiei Europene va fi cunoscută în diferitele stadii ale procedurii de numire a şefilor de parchete.

"Procedura pe care Comisia Europeană a recomandat-o nu a fost urmată. Cred că asta trebuie spus clar", a avertizat purtătorul de cuvânt.

Antonescu a criticat CE

Poziţia Comisiei Europene în ceea ce priveşte nominalizarea procurorilor-şefi din România a fost considerată drept "descalificantă" de liderul PNL Crin Antonescu. Liberalul l-a criticat şi pe purtătorul de cuvânt al CE, despre care a precizat că a dat dovadă de aroganţă faţă de România, ieşirea acestui fiind "jenantă".

Nominalizările procurorilor-şefi de către premierul Ponta s-ar fi realizat "prin compromis politic, prin decizie politică, şi, atenţie, prin influenţă politică asupra acestui vestit CSM, prezentat ca un lăcaş de vestale, acest sediu al virginităţii justiţiei în faţa politicului", a mai declarat Antonescu.

"Conjugat cu ieşirea – pe care n-aş vrea s-o comentez în aşa măsură încât să scandalizez ultraeuropenişti ca dumneavoastră – e jenantă, ca să folosesc un eufemism, a domnului Mark Grey. Deci nu vii să-mi povesteşti proverbe englezeşti, că asta e aroganţă şi asta este tratarea unei ţări ca România, e stat membru al Uniunii Europene… nu e coborâtă chiar din copac, este coborâtă din copac acum multe sute de ani, nu acum cinci ani (…) Deci nu-mi povesti proverbe cu laptele, atâta vreme cât ai susţinut că trebuie nişte criterii", a declarat Antonescu, la Digi 24.

Explicaţiile premierului

La câteva zile după ce Ponta a propus-o pe Codruţa Kovesi în fruntea DNA, premierul a venit cu o explicaţie pentru a-i linişti pe partenerii din USL care au fost foarte nemulţumiţi şi chiar au ameninţat cu ruperea alianţei la un moment dat.

Ponta le-a explicat că propunerea lui Kovesi este în favoarea USL care va fi privită mai bine de oficialii europeni şi se va mai şterge din imaginea proastă conform căreia USL ar dori să oprească lupta anticorupţie şi să impună procurori care să ducă la îndeplinire această misiune.

"Uneori trebuie să te faci frate şi cu Dracul, problema este dacă puntea aia se duce în direcţia bună pentru toată lumea. Eu acum sunt convins că ce am făcut va avea efecte pozitive nu pentru Băsescu şi nici măcar pentru mine, care în mod sigur o să plătesc ca imagine, ci pentru toţi oamenii", a concluzionat Ponta.

Preşedintele a atras atenţia că este necesară revizuirea totală a procedurii de selecţie a procurorilor care urmează a-i fi propuşi, pe viitor, pentru funcţii de conducere în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în Direcţia Naţională Anticorupţie. În caz contrar, Băsescu nu doreşte să aprobe numirea altor persoane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor