Kurzii profită de retragerea trupelor irakiene şi îşi consolidează poziţiile militare şi politice (presă)
În timp ce guvernul irakian se chinuie să ţină piept ofensivei insurgenţilor islamişti, kurzii au reuşit să preia controlul asupra complexului petrolier de la Kirkuk şi manifestă acum ambiţii naţionale, scrie joi publicaţia The Guardian.
Dacă la Bagdad şi în partea de sud a Irakului se vorbeşte despre 'catastrofa' din ultimele două săptămâni, timp în care jihadiştii suniţi din gruparea intitulată Statul Islamic din Irak şi Levant (EIIL) au cucerit rapid teritorii vaste din nordul ţării şi au ajuns aproape de capitală, la Erbil, capitala Kurdistanului irakian, domneşte un sentiment de bucurie generat de speranţa împlinirii unei aspiraţii îndelung aşteptate. Liderii politici de aici, care nici în trecut nu s-au sfiit să critice guvernul central de la Bagdad, vorbesc acum despre 'o nouă realitate'.
În zilele ce au urmat căderii oraşelor Mosul şi Tikrit în mâinile islamiştilor din EIIL, combatanţii aşa-numitei armate kurde, denumite 'Peshmerga', au pătruns în Kirkut, localitate abandonată de trupele guvernamentale în retragerea lor precipitată către sud, şi s-au instalat în acest centru petrolier de mare importanţă economică hotărâţi să-i înfrunte pe islamişti.
La Bagdad, unii pun căderea oraşului Kirkuk pe seama unei posibile înţelegeri între liderii kurzi şi generalii armatei irakiene, care ar fi primit sume importante de bani. Indiferent care ar fi cauza degringoladei trupelor guvernamentale, puţini mai cred că acestea din urmă vor putea să preia controlul acestei localităţi în viitorul apropiat sau că statul irakian aflat în disoluţie va mai reuşi să exploateze câmpurile petroliere îndelung râvnite de kurzi.
'Nu noi am provocat colapsul Irakului. Alţii au făcut-o. Iar noi nu putem rămâne ostaticii neprevăzutului', a sintetizat liderul kurd, Masud Barzani, într-un interviu acordat postului CNN. Întrebat dacă acest teritoriu nu se va mai mulţumi cu autonomia din prezent şi îşi va declara independenţa, el a răspuns că 'a sosit momentul ca poporul din Kurdistan să-şi hotărască viitorul', iar politicenii kurzi vor sprijini această decizie.
Însă o eventuală independenţă a Kurdistanului irakian ar avea implicaţii serioase dincolo de graniţele Irakului, cei 40 de milioane de kurzi fiind răspândiţi şi în statele vecine, în sud-estul Turciei, estul Siriei şi vestul Iranului, ţări care evident că se vor simţi ameninţate de o asemenea autoproclamare. De asemenea, în Irak există teritorii revendicate atât de guvernul central de la Bagdad, cât şi de cel local de la Erbil. Politicienii kurzi se confrunta astfel cu o dilemă, pentru că, dacă vor constitui un stat care să nu cuprindă aceste teritorii, atunci ei se vor lovi de opoziţia internă, iar dacă le vor încorpora noului stat, riscă să provoace un conflict armat cu Bagdadul.
Până în prezent, kurzii irakieni au avut o politică ambivalentă, ce a constat în legături strategice cu Turcia şi în testarea unei separări de guvernul de la Bagdad, care a căutat să preia sub control câmpurile petroliere, oferind în schimb guvernului de la Erbil 17,5% din veniturile la bugetul ţării.
De altfel, imensele resurse de petrol şi gaze naturale vor fi determinante în evoluţiile ulterioare ale acestui teritoriu aflat deja pe harta energetică a lumii.
