"Justiţie Capturată". CSM iese la atac după documentarul Recorder: O amplificare a campaniei de destabilizare a puterii judecătoreşti

Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a ieşit la atac, joi, a doua zi după ce documentarul "Justiţie Capturată", realizat de Recorder, a stârnit valuri de revoltă în spaţiul public.
Redăm mai jos comunicatul CSM:
Consiliul ia act de amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătoreşti prin distrugerea încrederii în sistemul de justiţie şi a încrederii faţă de persoane aflate în funcţii de conducere, care au avut poziţii publice constante în favoarea independenţei judecătorilor, condiţie esenţială pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Consiliul nu poate ignora succesiunea temporală a faptelor, despre care a atras atenţia în poziţii publice anterioare, care a parcurs un plan bine stabilit, implicând distrugerea încrederii în sistemul de justiţie prin trivializarea discuţiilor despre pensiile de serviciu şi salariile judecătorilor, organizarea de proteste împotriva modului de aplicare a legii de către judecători, îndemnuri publice la revoltă din partea preşedintelui ţării, activarea unor foşti magistraţi pensionaţi care îndeamnă la acelaşi lucru, culminând cu reportajul jurnalistic apărut în preziua soluţiei Curţii Constituţionale.
Alegaţiile din reportaj sunt contrare evaluărilor din ultimii ani efectuate faţă de sistemul de justiţie prin ridicarea MCV de către Comisia Europeană, apoi ulterior prin rapoartele Rule of law (2023, 2024 şi 2025), intrarea în spaţiul Schengen şi procedura de aderare la OCDE, toate acestea presupunând existenţa unui stat de drept funcţional.
Consiliul subliniază că mecanismul detaşărilor / delegărilor nu poate fi pus în aplicare fără acordul expres al judecătorilor, ca expresie a principiului inamovibilităţii, astfel încât apare ca paradoxală criticarea acestei măsuri tocmai de către cei care, la momentul respectiv, şi-au dat acordul.
Totodată, constituirea completurilor de judecată nu se face prin simpla voinţă a preşedintelui de instanţă, ci prin parcurgerea unei proceduri ce implică propunerea preşedintelui de secţie, colegiul de conducere şi ulterior decizia preşedintelui, iar actul final poate fi atacat de orice persoană, inclusiv de judecătorul care s-ar considera prejudiciat prin modificarea completului de judecată din care face parte. Acelaşi lucru este valabil în ceea ce priveşte respingerea cererilor de transfer, hotărârile în această materie fiind supuse căilor de atac la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei jurisprudenţă poate fi consultată pe site-ul acesteia.
În consecinţă, actuala reglementare oferă suficiente pârghii de control jurisdicţional în legătură cu aşa-zisele dezvăluiri făcute în reportaj.
Anatema aruncată asupra întregului corp al judecătorilor pe baza unor alegaţii, în baza unor dosare selectiv alese din materie penală, deşi cauzele penale reprezintă 10% din totalul dosarelor, este de natură a conduce la destabilizarea puterii judecătoreşti, cu consecinţe grave, în final, asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Consiliul urmează a verifica şi analiza măsurile necesar a fi dispuse, însă, în acelaşi timp, asigură corpul judecătorilor că rămâne fidel misiunii sale constituţionale de garantare a independenţei justiţiei, indiferent de presiunile la care este sau va fi supus.
Consiliul face apel către societate să nu se lase influenţată de poziţii izolate, în disonanţă cu corpul judecătorilor care îşi respectă cu bună-credinţă rolul constituţional.