Jocul dintre Palate. Ponta, despre nominalizarea surpriză pentru postul de comisar european
alte articole
Premierul Victor Ponta a vorbit sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria, despre poziţia României vis-a-vis de intervenţia Rusiei în Ucraina, precum şi despre nominalizările României pentru postul de comisar european, dându-i astfel un răspuns preşedintelui Traian Băsescu, care declara, cu puţin timp înainte să plece la Consiliul European de la Bruxelles, că a aflat, spre surprinderea sa, că ţara noastră a trimis deja două nominalizări pentru această funcţie, el nefiind informat cu privire la cea de-a doua.
"România, alături de comunitatea internaţională, condamnă intervenţia Rusiei şi sprijină suveranitatea Ucrainei. Sprijinim toate tipurile de sancţiuni care se decid la nivel european şi internaţional. Ideea unei intervenţii militare din partea României, a NATO, este o idee care trebuie tratată cu foarte multă precauţie. Interesul României e de a sprijini Ucraina, dar nu de a escalada conflictul. Orice declaraţii de la Bucureşti privind sprijin militar şi intervenţii nu a fost discutată în Guvern, în Parlament. Foarte mare precauţie atunci când vine vorba despre sprijin militar", a precizat Victor Ponta.
În ceea ce priveşte ce-a doua nominalizare surpriză pentru postul de comisar european, despre care Băsescu nu fusese anunţat, Victor Ponta a explicat că este vorba despre o femeie, însă numele acesteia va fi anunţat de Jean-Claude Juncker, preşedintele viitoarei Comisii Europene. În presă, a fost vehiculat numele europarlamentarului PSD, Corina Creţu.
"Nu aş fi dat aceste amănunte dacă domnul Băsescu nu se trezea vorbind. Prima opţiune a României este Agricultura cu domnul Dacian Cioloş. A doua este o femeie. Nu m-am consultat cu Traian Băsescu. Dânsul şi-a exprimat opţiunea în legătură cu domnul Cioloş şi mi s-a părut o opţiune bună. Dar nu are niciun fel de atribuţie în nominalizare. După ce va fi nominalizată, persoana propusă va fi audiată. Nu putem audia 10 persoane înainte. Poziţiile domnului Băsescu sunt personale", a precizat Victor Ponta.
Înainte să plece spre Bruxelles, preşedintele a precizat că, spre surprinderea sa, a aflat că România a trimis deja două nominalizări pentru funcţia de comisar european, însă a aflat acest lucru de la Bruxelles, nu din canalele interne. "Eu ştiu că sunt două nominalizări, dar nu ştiu care. Este important ca România să obţină un portofoliu relevant, după ce l-a avut pe cel al Agriculturii. Voi insista pentru un portofoliu reprezentativ", a afirmat Traian Băsescu.
"Pentru cei care au nelămuriri: România, ca stat membru, are un singur drept, acela de a nominaliza un candidat. Mai departe, cine este acea persoană şi ce funcţie primeşte acea persoană este responsabilitatea domnului Juncker. Domnul Juncker a spus foarte clar nu accept să mi se impună o persoană sau un portofoliu. Am discutat chiar ieri cu domnul Juncker posibilitatea ca România să aibă un portofoliu important. Am avut o singură discuţie cu mult timp în urmă cu preşedintele Băsescu şi preşedinţii celor două camere. Prima noastră propunere a fost Dacian Cioloş pentru portofoliul Agriculturii. În momentul în care domnul Juncker mi-a comunicat că păstrarea unui portofoliu de către aceeaşi ţară şi aceeaşi persoană e puţin probabilă am făcut o a doua nominalizare", a explicat Ponta, adăugând că aceasta nominalizare va fi anunţată de Juncker.