Jaroslaw Kaczynski nu crede că cel înmormântat în catedrala din Cracovia este fratele său
Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al fostului preşedinte polonez Lech Kaczynski care şi-a pierdut viaţa în aprilie în catastrofa aviatică din Smolensk, şi-a exprimat luni îndoiala cu privire la identitatea cadavrului înmormântat în Panteonul naţional din Cracovia.
"Nu ascund că am identificat cadavrul fratelui meu la aeroportul din Smolensk, la câteva ore după accident", le-a declarat Jaroslaw Kaczynsk jurnaliştilor, relatează Le Figaro. "Dar când am văzut cadavrul adus într-un coşciug în Polonia, această persoană nu semăna deloc cu fratele meu. Mi s-a spus că el este", a adăugat el.
Jaroslaw Kaczynski, liderul opoziţiei conservatoare, a mai declarat că nu a luat încă o decizie privind eventuala cerere de exhumare a rămăşiţelor fratelui său, care ar permite verificarea identităţii corpului neînsufleţit înmormântat cu mare fast în Catedrala Wawel din Cracovia, alături de regi şi alte personalităţi din istoria Poloniei.
De la castrofa aviatică în care şi-a pierdut viaţa fratele său şi alte 95 de persoane, printre care responsabili politici şi militari polonezi, Jaroslaw Kaczynski spune că guvernul liberal polonez are "responsabilitatea politică şi morală" a accidentului din Rusia.
Partidul lui Jaroslaw Kaczynski a format o comisie parlamentară pentru a elucida cauzele castrofei, fără a exclude ipoteza crimei sau a unui atac terorist. Jaroslaw Kaczynski a atacat guvernul lui Donald Tusk pentru că a permis Rusiei să conducă ancheta privind accidentul de la Smolensk.
Varşovia a salutat iniţial cooperarea Rusiei în anchetă, dar ulterior o polemică a luat amploare în Polonia în ceea ce priveşte lacunele anchetatorilor ruşi şi perioada mare de timp în care Moscova a transmis documentele privind ancheta. Premierul polonez Donald Tusk a apreciat vineri drept "inacceptabil" proiectul de raportul transmis Poloniei de Comitetul interguvernamental al aviaţiei ruse (MAK).