Japonia şi Franţa contra Rusiei
alte articole
Japonia a anunţat marţi că va adopta sancţiuni împotriva Rusiei, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut independenţa regiunii ucrainene Crimeea, informează Mediafax. Potrivit unui comunicat de presă, ministrul japonez de Externe a anunţat că "Japonia va suspenda negocierile privind relaxarea regimului de vize şi nu va începe discuţiile prevăzute pentru noi investiţii".
De asemenea, Japonia nu va lansa discuţii pe marginea "acordului spaţial cu privire la prevenirea activităţilor militare riscante", a subliniat şeful diplomaţiei nipone.
Potrivit oficialului nipon, Tokyo intenţionează să adopte şi "alte măsuri", fără să precizeze natura acestora.
De menţionat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat luni un decret prin care recunoaşte independenţa regiunii ucrainene Crimeea.
La rândul său, ministrul francez de Externe, Laurent Fabius a anunţat marţi că Rusia a fost exclusă din grupul G8, conform Huffington Post, scrie Moldpres.
"În ceea ce priveşte G8 şi Rusia, am decis suspendarea participării sale la summit", a spus Laurent Fabius.
Oficialul francez a spus că liderii statelor G8 au cerut suspendarea Rusiei din grup pe fondul tensiunilor din Ucraina şi Crimeea.
Ceilalţi şapte membri ai grupului au suspendat deja pregătirile pentru summitul G8, programat în luna iunie la Soci.
Laurent Fabius a spus că "în seara aceasta, toate cele şapte puteri vor avea o reuniune, dar fără Rusia." El nu a specificat detaliile şi locul de desfăşurare a reuniunii.