Japonia: Doi condamnaţi la moarte au fost executaţi prin spânzurare

Doi condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi vineri dimineaţă în Japonia, ridicând totalul la trei persoane executate în acest an şi la 11 de la revenirea conservatorilor la putere în decembrie 2012, a anunţat Ministerul Justiţiei, preluat de AFP.
(JAY DIRECTO / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
29.08.2014

Doi condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi vineri dimineaţă în Japonia, ridicând totalul la trei persoane executate în acest an şi la 11 de la revenirea conservatorilor la putere în decembrie 2012, a anunţat Ministerul Justiţiei, preluat de AFP.

Execuţia anterioară avusese loc la 26 iunie, iar într-un an şi opt luni, de când se află la putere guvernul de dreapta al lui Shinzo Abe, aceasta este a şasea execuţie prin spânzurare care are loc în ţara asiatică. În prezent, în Japonia alţi 125 de condamnaţi la moarte aşteaptă executarea sentinţei, potrivit presei.

Ritmul execuţiilor din arhipelag nu este unul constant, ci depinde foarte mult de cel care deţine la un moment dat portofoliul justiţiei, în condiţiile în care semnătura acestuia este necesară înainte de punerea în executare a pedepsei.

Aşa se face ca, în ciuda unui sprijin important în rândul populaţiei pentru pedeapsa capitală, în ţară nu au avut loc execuţii în 2011, o premieră în ultimii aproape 20 de ani, venită ca urmare a refuzului de a semna al miniştrilor justiţiei de centru stânga care s-au succedat în acel an. Însă în martie 2012 execuţiile au fost reluate cu spânzurarea a trei ucigaşi recidivişti.

Japonia şi SUA sunt singurele democraţii industrializate care aplică pedeapsa capitală, o practică denunţată permanent de asociaţiile internaţionale de apărare a drepturilor omului. Dar chiar dacă pedeapsa capitală nu face obiectul unor dezbateri intense în Japonia, subiectul a fost alimentat în ultimii ani de dezvăluirea mai multor erori judiciare care au dus la condamnarea la moarte pe nedrept a unor persoane. Cel mai recent şi cel mai cunoscut caz este cel al lui Iwao Hakamada, un bărbat de 78 de ani, eliberat după ce a petrecut aproape o jumătate de secol în aşteptarea execuţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor