Isărescu: România nu se află în recesiune, dar există acest risc

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu (Epoch Times Romania)
Ana Ion
12.08.2025

Banca Naţională a României a revizuit în creştere prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2025, de la 4,6% la 8,8%, însă fără a lua în calcul datele din iulie privind majorarea facturilor la energie după eliminarea plafonării. Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat marţi că România nu se află în recesiune, dar există acest risc, subliniind că stabilitatea politică şi „un anumit grad de pace socială” sunt esenţiale.

Isărescu a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, în contextul în care rata acesteia a urcat la 7,84%, cu peste două puncte procentuale faţă de perioada anterioară, scrie Hotnews. El a avertizat că România nu este într-o situaţie fără ieşire, dar consolidarea fiscală trebuie realizată treptat, deoarece nu există alternativă. În raportul anterior, din luna mai, BNR prognoza o inflaţie de 4,6% pentru finalul lui 2025 şi de 3,4% pentru sfârşitul lui 2026.

Guvernatorul a explicat că cererea şi oferta au contribuit diferit la presiunile inflaţioniste. Costurile cu forţa de muncă şi cele alimentare — influenţate de preţurile internaţionale record ale materiilor prime — au fost factori importanţi de creştere a preţurilor, în timp ce bunurile nealimentare au cunoscut o evoluţie mai benignă, cu tendinţa de scădere a ritmului de creştere. Pentru prima dată după 4-5 ani, România se află într-un deficit de cerere agregată, fenomen care poate contribui la temperarea inflaţiei, principalul factor de scădere fiind consumul intern redus.

Isărescu a insistat asupra importanţei atragerii fondurilor europene, avertizând totodată că deficitul de cont curent continuă să se adâncească. Cursul de schimb a fost utilizat ca ancoră a stabilităţii financiare, chiar şi în contextul ieşirilor de capital din perioada electorală, fiind în prezent stabilizat. România rămâne însă cu cea mai mare primă de risc din regiune. Impactul măsurilor fiscale recente asupra inflaţiei este estimat la circa 4 puncte procentuale.

BNR estimează că inflaţia va atinge un vârf de 9,6-9,7% în septembrie 2025, urmând să revină în ţinta de toleranţă la finalul anului viitor, dacă politica fiscală va fi aplicată consecvent. Evitarea recesiunii depinde de o combinaţie corectă de măsuri — consolidare fiscală, reducerea inflaţiei şi atragerea fondurilor europene.

Guvernatorul a adăugat că nu anticipează modificarea dobânzii-cheie în acest an şi speră să nu fie nevoit să recurgă la astfel de măsuri, considerând esenţială menţinerea coeziunii sociale. Agenţiile de rating au evaluat pozitiv măsurile fiscale, deşi acestea sunt dureroase şi provoacă reacţii, fiind însă necesare.

În următoarele 12 luni, economia României este estimată să crească cu circa 1%, cu perspective optimiste moderate. Dobânzile nu vor scădea, dar este important să fie menţinute la acelaşi nivel, chiar dacă cele pentru depozite vor rămâne real negative pentru o perioadă. Isărescu a admis că există incertitudini privind încadrarea în ţinta de deficit de 7%, dar a subliniat importanţa mesajului de responsabilitate fiscală.

„Nu suntem într-o situaţie fără ieşire, dar trebuie să consolidăm fiscalitatea treptat. Dacă deficitul depăşeşte ritmul de creştere economică, datoria publică va continua să crească. Este nevoie de răbdare, chiar dacă aceasta nu este punctul forte al naţiunii”, a concluzionat guvernatorul BNR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor