Iranul se pregăteşte să spânzure un protestatar. Ar fi prima execuţie legată de demonstraţiile anti-regim

Iranul ar urma să execute primul protestatar în legătură cu arestările în masă generate de demonstraţiile anti-regim desfăşurate pe scară largă, potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului citate de Fox News.
Concret, ar fi vorba despre tânărul Erfan Soltani, în vârstă de 26 de ani, care este programat să fie spânzurat miercuri, după ce a fost arestat săptămâna trecută în timpul protestelor din Karaj, au declarat ONG-urile Iran Human Rights (IHRNGO) şi National Union for Democracy în Iran (NUFD).
„Familiei sale i s-a spus că a fost condamnat la moarte şi că sentinţa urmează să fie executată pe 14 ianuarie”, au declarat surse pentru IHRNGO.
Directorul IHRNGO, Mahmood Amiry-Moghaddam, a declarat într-un comunicat că „uciderea pe scară largă a protestatarilor civili în ultimele zile de către Republica Islamică aminteşte de crimele regimului din anii 1980, care au fost recunoscute drept crime împotriva umanităţii”.
„Riscul unor execuţii în masă şi extrajudiciare ale protestatarilor este extrem de grav. În temeiul Responsabilităţii de a Proteja, comunitatea internaţională are datoria de a proteja protestatarii civili împotriva masacrelor comise de Republica Islamică şi de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice. Facem apel la oameni şi la societatea civilă din ţările democratice să le reamintească guvernelor lor această responsabilitate”, se mai arată în declaraţie.
NUFD solicită sprijin internaţional pentru a opri execuţia lui Soltani, subliniind că „singura sa crimă a fost aceea de a cere libertate” pentru Iran.
„Fiţi vocea lui”, a scris organizaţia pe X.
Potrivit NUFD, lui Soltani i-ar fi fost refuzat accesul la un avocat.
Potrivit publicaţiei The US Sun, Soltani a fost acuzat de „purtarea unui război împotriva lui Dumnezeu”, o infracţiune pedepsită cu moartea în Iran.
Presupusa execuţie a lui Soltani nu a fost încă verificată independent, pe fondul unei pene de comunicaţii, în timp ce liderii ţării încearcă să înăbuşe disidenţa.
Peste 10.000 de persoane ar fi fost arestate în ultimele săptămâni pentru participarea la protestele anti-guvernamentale declanşate de economia falimentară a Iranului, potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului, iar mulţi dintre participanţi au început să ceară schimbarea totală a regimului, pe măsură ce demonstraţiile continuă.
Represiunea Teheranului împotriva protestelor a dus, de asemenea, la peste 500 de morţi, au declarat grupurile pentru drepturile omului.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat Teheranul că violenţele împotriva protestatarilor vor fi întâmpinate cu un răspuns militar american, spunând vineri că „mai bine să nu înceapă să tragă, pentru că vom începe şi noi să tragem”.
„Iranul se uită la LIBERTATE, poate ca niciodată până acum. SUA sunt gata să ajute!!!”, a scris Trump pe Truth Social sâmbătă.
Casa Albă a confirmat luni că Trump analizează posibilitatea de a bombarda Iranul.
Secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, le-a spus reporterilor că diplomaţia rămâne prima opţiune a lui Trump, dar că preşedintele „a demonstrat că nu se teme să folosească opţiuni militare atunci când şi dacă va considera necesar”.
„Cu siguranţă nu vrea să vadă oameni ucişi pe străzile Teheranului. Din păcate, asta este ceva ce vedem chiar acum”, a adăugat ea.
Însă mulţi congresmeni, inclusiv unii din Partidul Republican, au criticat ameninţările preşedintelui de a bombarda Iranul, mai mulţi argumentând că acesta are nevoie de aprobarea Congresului conform Constituţiei, că SUA nu ar trebui să se implice într-un nou conflict extern şi că o acţiune militară ar putea mobiliza protestatarii iranieni în jurul ayatollahului.
„Le dorim tot binele. Dorim libertate şi eliberare peste tot în lume, dar nu cred că este treaba guvernului american să se implice în fiecare mişcare pentru libertate din lume… Dacă bombardezi guvernul, nu îi aduni atunci în jurul drapelului pe oamenii care sunt nemulţumiţi de ayatollah, dar care spun: «Ei bine, nu putem avea un guvern străin care să ne invadeze sau să ne bombardeze ţara»? De obicei, asta îi face pe oameni să se adune în jurul cauzei”, a declarat duminică senatorul Rand Paul, republican din Kentucky.
„În plus, mai este şi problema Constituţiei, care nu ne permite să lăsăm preşedinţii să bombardeze ţări ori de câte ori au chef. Ar trebui să ceară permisiunea poporului, prin intermediul Congresului”, a adăugat el.
Oficialii iranieni au ameninţat că vor riposta împotriva trupelor americane din regiune dacă Pentagonul ar lansa un atac, ministrul de Externe Abbas Araghchi declarând că Teheranul este „pe deplin pregătit pentru război”.