Irakul cumpără arme ruseşti în valoare de 4,2 miliarde de dolari, potrivit unui nou acord

Rusia a anunţat marţi că a semnat cu Irakul o înţelegere referitoare la arme în valoare de 4,2 miliarde de dolari, devenind astfel cel mai mare furnizor de arme pentru ţara din Orientul Mijlociu, după Statele Unite, potrivit unui raport Reuters.
(photos.com)
Epoch Times România
10.10.2012

Rusia a anunţat marţi că a semnat cu Irakul o înţelegere referitoare la arme în valoare de 4,2 miliarde de dolari, devenind astfel cel mai mare furnizor de arme pentru ţara din Orientul Mijlociu, după Statele Unite, potrivit unui raport Reuters.

Înţelegerea, prezentată într-un document guvernamental rus emis la o întâlnire între prim-ministrul rus Dmitri Medvedev şi premierul irakian Nuri al-Maliki, oferă Rusiei un impuls important într-un moment în care viitorul vânzărilor de armament către Libia şi Siria este incert.

Irakul nu a mai luat arme de la Rusia după invazia din 2003 condusă de SUA, care l-a înlăturat pe Saddam Hussein, unul dintre cei mai importanţi cumpărători de arme ai Moscovei.

Preşedintele Vladimir Putin s-a opus verbal invaziei, iar Moscova a luptat pentru recuperarea unei părţi din pieţele de energie, vânzări de arme şi proiecte de infrastructură din Irak.

Contractele au fost semnate în timpul vizitelor în Rusia ale ministrului irakian al apărării, în aprilie, iulie şi august, a relevat documentul. Acesta nu a oferit detalii suplimentare, iar agenţia de stat însărcinată cu comerţul cu arme nu a putut fi contactată imediat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor