Telefonie ca acasă: Din 1 ianuarie, R. Moldova şi Uniunea Europeană elimină taxele de roaming

UE - RM (Ziarul de Gardă)
Maria Maevschi
02.01.2026
UE - RM (Ziarul de Gardă)
Maria Maevschi
02.01.2026

Cetăţenii Republicii Moldova care călătoresc în statele membre ale Uniunii Europene pot, începând cu 1 ianuarie 2026, să efectueze apeluri, să trimită mesaje şi să folosească internetul mobil la aceleaşi tarife, fără costuri suplimentare de roaming, exact ca acasă, a anunţat ministrul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, pe pagina sa de Facebook.

Acest lucru va fi posibil în contextul aderării Republicii Moldova la sistemul „Roam Like at Home” (RLAH) al UE. Astfel, comunicarea va fi mai uşoară şi mai ieftină, iar accesul la servicii digitale în străinătate – mai simplu şi mai sigur, se arată în comunicatul de presă al ministerului.

„Începând cu 1 ianuarie, cetăţenii Republicii Moldova care călătoresc în Uniunea Europeană, dar şi cetăţenii UE care vizitează Moldova, pot folosi serviciile de telefonie mobilă, fără taxe de roaming.O veste excelentă pentru studenţi, lucrători, turişti, familii şi companii: costuri mai mici, comunicare mai simplă, acces sigur la servicii digitale.

Apeluri, SMS-uri şi internet mobil - toate cu tarife ca acasă, datorită acordului ʻRoam Like at Homeʼ. Acest acord este rezultatul cooperării dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi confirmă apropierea Moldovei de standardele europene în domeniul telecomunicaţiilor şi protecţiei consumatorilor”, a explicat ministrul Osmochescu.

Prin eliminarea costurilor suplimentare de roaming, Moldova şi UE devin şi mai conectate – nu doar la nivel politic, ci şi în viaţa de zi cu zi. Este un pas important, care aduce beneficii imediate oamenilor şi mediului de afaceri.

Astfel, operatorii de telefonie mobilă din Republica Moldova vor adapta serviciile disponibile la tarife similare cu cele naţionale, pentru ca cetăţenii să poată călători fără griji în spaţiul european, beneficiind de internet şi apeluri mult mai accesibile.

Republica Moldova şi Uniunea Europeană continuă să îmbunătăţească conectivitatea, serviciile digitale şi oportunităţile pentru cetăţeni şi companii, au mai explicat autorităţile de la Chişinău.

Menţionăm că decizia privind aderarea Republicii Moldova la zona „Roam Like at Home” a Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2026, a fost aprobată de Consiliul Uniunii Europene în vara anului 2025.

Aderarea la regimul „Roam Like at Home” (RLAH) al UE are loc în urma finalizării procesului de transpunere a cadrului legislativ european privind roamingul în legislaţia naţională.

În prezent, utilizatorii din Moldova beneficiază deja de tarife reduse la roaming, ca urmare a unui acord semnat în 2024 între autorităţile moldovene şi UE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor