Ion Sturza: Plahotniuc şi-a adjudecat rolul de lider suprem. Impune, nu mai negociază

Un fost premier al RM consideră că Moldova ar fi trecut acum printr-un război atomic dacă Maia Sandu câştiga prezidenţialele. Totuşi, a câştigat Dodon care trebuie să execute ce i se impune de Plahotniuc, liderul suprem al Republicii Moldova.
Ion Sturza, fost prim-ministru al R. Moldova şi om de afaceri (timpul.md)
Maria Maevschi
27.02.2017

Cel care şi-a adjudecat rolul de lider suprem al Republicii Moldova este Vlad Plahotniuc, afirmă fostul premier moldovean, Ion Sturza, în opinia căruia, Plahotniuc ar fi chiar „foarte mândru de acest titlu”, iar asta după ce, la finele anului 2016, Plahotniuc ar fi devenit şi lider al Partidului Democrat.

„Ocuparea funcţiei de lider de partid a fost un pas riscant. Una e să fii Marian Lupu şi alta e să fii Vlad Plahotniuc care nu este cel mai bun comunicator, are anti-rating, poziţia din spatele cortinei ar fi fost mult mai bună pentru el. El a avut mai multe tentative de a se legifera, de a se debarasa de această imagine de om obscur din spate, extrem de diabolică.

Nu numai pe plan intern, dar şi pe plan extern există o imagine extrem de controversată. El consideră, cred, că are toate meritele să fie altfel tratat şi considerat. Altfel nu este clar de ce a făcut acest pas. Liderul de partid, apriori, trebuie să fie un foarte bun comunicator. Îl vedeţi pe Vlad Plahotniuc să umble din sat în sat şi să vorbească cu moşneguţii şi cu băbuţele sau să dea interviuri non-stop de la o televiziune la alta?”, s-a întrebat Sturza, în cadrul emisiunii „În profunzime”, de la Protv.

Totodată, fostul prim-ministru a precizat că Plahotniuc ar avea vreo 600 de oameni care comunică în numele lui, începând de la „lideri de opinie” şi terminând cu trolerii, care tehnic vorbind, ar face o treabă mai bună. Mai mult decât atât, Sturza consideră că lui Plahotniuc i s-ar fi indus opinia că „Tu mai bine stai acolo, nu te expune public, dar noi toţi ceilalţi, dă-ne vreo 10 mln euro/an şi vom comunica din numele tău”.

Cu toate că, chiar din momentul ocupării de către Igor Dodon a fotoliului de preşedinte al RM, mai multe voci atât din ţară cât şi din afară, au menţionat că între Plahotniuc şi Dodon ar exista o înţelegere şi că altfel, ultimul nu ar fi ajuns să ocupe această funcţie, totuşi, Sturza punctează faptul că „dl Plahotniuc nu mai negociază cu cineva, nu mai are înţelegeri cu cineva, el este atât de auto-suficient încât el impune regulile jocului şi aceasta este o poziţie dominantă de alfa-man în toată ţara asta, lucru pe care Dodon trebuie să îl ia în considerare şi să execute”.

„Dacă Maia Sandu era astăzi preşedinte, era războiul atomic în ţară”, a concluzionat Sturza.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor