Iohannis o pune la zid pe Savonea: Vulnerabilizează independenţa şi prestigiul justiţiei

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele Iohannis dă o replică dură CSM-ului, după ce Secţia pentru Judecători a respectivului for a dat un comunicat de presă în care-l acuză de interferenţă gravă la adresa independenţei justiţiei.

Practic, Secţia pentru Judecători a CSM a condamnat joi declaraţiile făcute de preşedintele Iohannis cu ocazia respingerii nominalizării Danei Gîrbovan la şefia Ministerului Justiţiei. Potrivit Secţiei, afirmaţiile preşedintelui României la adresa Danei Gîrbovan reprezintă un vădit atac la adresa independenţei şi prestigiului justiţiei.

În aceste condiţii, şeful statului atrage atenţia că el a respins candidatura cetăţeanului Dana Gîrbovan la Ministerul Justiţiei, nu a judecătoarei Gîrbovan (de altfel Gîrbovan demisionase din magistratură la momentul respingerii) iar orice altă perspectivă înseamnă că fie propunerea transmisă de premier pentru funcţia de ministru al Justiţiei era în contradicţie flagrantă cu Legea fundamentală, fie magistratul nominalizat, prin acceptarea acestei propuneri, ar fi fost în dezacord cu propriul său statut profesional.

De asemenea, Iohannis subliniază că Secţia pentru judecători a CSM nu ar trebui să facă politică prin opiniile pe care le exprimă ci "să promoveze în mod real independenţa justiţiei şi a fiecărui judecător în parte, nepărtinitor şi în limitele competenţelor sale constituţionale."

Redăm comunicatul preşedintelui

"Referitor la comunicatul de presă al Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 29 august a.c., Administraţia Prezidenţială face următoarele precizări:

Preşedintele României nu a justificat respingerea propunerii în funcţia de ministru al justiţiei a judecătorului Dana-Cristina Gîrbovan, ci a cetăţeanului român Dana-Cristina Gîrbovan, care a acceptat propunerea premierului de a ocupa o funcţie de ministru într-un guvern politic şi care a şi înaintat demisia din magistratură.

Orice altă perspectivă ar însemna că fie propunerea transmisă de prim-ministru pentru funcţia de ministru al justiţiei era în contradicţie flagrantă cu Legea fundamentală, fie magistratul nominalizat, prin acceptarea acestei propuneri, ar fi fost în dezacord cu propriul său statut profesional.

Întrucât induce ideea că un judecător poate ocupa o funcţie de ministru, opinia Secţiei pentru judecători a CSM este îngrijorătoare şi de natură să vulnerabilizeze, prin ea însăşi, independenţa şi prestigiul justiţiei şi al statutului de judecător.

Secţia pentru judecători a CSM trebuie să explice cum ar fi putut Preşedintele României să numească în funcţia de ministru un judecător, aşa cum se afirmă explicit în comunicatul transmis public. Ingerinţe cu adevărat grave la adresa independenţei justiţiei sunt tocmai aceste aprecieri inexplicabile din partea unor profesionişti ai actului de justiţie, care par să condamne tocmai faptul că Preşedintele României a respectat legile şi Constituţia ţării.

Ar fi fost indicat ca, înainte de a transmite comunicatul de presă, semnatarii să fi parcurs recomandările Comisiei de la Veneţia, potrivit cărora judecătorul trebuie să demisioneze înainte de a concura pentru o funcţie politică, deoarece, chiar dacă nu este desemnat, acesta va fi identificat cu o anumită tendinţă politică, în detrimentul independenţei. Comisia de la Veneţia consideră, totodată, că judecătorii nu ar trebui să se pună într-o poziţie în care independenţa sau imparţialitatea lor ar putea fi periclitate.

Prin opiniile exprimate, Secţia pentru judecători a CSM nu ar trebui să facă politică, ci să promoveze în mod real independenţa justiţiei şi a fiecărui judecător în parte, nepărtinitor şi în limitele competenţelor sale constituţionale."

Reamintim că Secţia pentru Judecători a CSM a condamnat joi declaraţiile făcute de preşedintele Iohannis cu ocazia respingerii nominalizării Danei Gîrbovan la şefia Ministerului Justiţiei. Potrivit Secţiei, afirmaţiile preşedintelui României la adresa Danei Gîrbovan reprezintă un vădit atac la adresa independenţei şi prestigiului justiţiei.

Nu în ultimul rând, Secţia pentru judecători a CSM, instituţie condusă de Lia Savonea - judecătorea despre care presa a scris în repetate rânduri că este în siajul PSD - transmite că programul propus de Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei ar fi contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor din justiţie şi încearcă să acrediteze ideea că respingerea candidatei susţinute de PSD arată că disputele politice au fost considerate mai importante decât dezvoltarea unui sistem de justiţie mai bun în folosul cetăţeanului.

Trebuie precizat că trei judecători CSM se disociază de acest comunicat. Potrivit G4Media, cei trei judecători care nu sunt de acord cu poziţionarea exprimată în comunicatul făcut public de Lia Savonea sunt Andreea Chis, Mihai Bălan şi Bogdan Mateescu.

Din argumentele celor trei, rezultă că Andreea Chis crede că un astfel de comunicat poate plasa CSM în contextul campaniei pentru prezidenţiale, judecătorul Mihai Bălan opinează că procedura de numire a ministrului este eminamente politică şi nu are legătură cu independenţa justiţiei, în timp ce judecătorul Bogdan Mateescu susţine că arhitectura constituţională nu permite unui judecător în funcţie să fie nominalizat ministru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne