Iohannis, despre Guvernul Ponta: Teleguvernare excepţională, puzderie de măsuri, la finalul zilei nu se vede nimic
alte articole
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, în cadrul evenimentului de lansare ai programului economic al PNL, că Guvernul Victor Ponta s-a angajat într-o "teleguvernare excepţională" şi deşi anunţă "o puzderie de măsuri", la finalul zilei nu se văd rezultatele.
"Constatăm că, în momentul de faţă, România este mai degrabă administrată decât guvernată, lucru simplu de observat. Se iau multe măsuri, avem o teleguvernare excepţională, senzaţional de multe apariţii guvernamentale, o puzderie de măsuri şi de natură economică, dar dacă stăm la finalul zilei şi încercăm să ne dăm seama în ce direcţie mergem, cel puţin eu, unul, recunosc că nu-mi dau seama ce se întâmplă. Cred că lipseşte un concept", a declarat Iohannis.
Liderul PNL a afirmat că lansarea programului "Economia liberală - Prin noi înşine", adoptat în Delegaţia Permanentă, vine în contextul în care liberalii se pregătesc de guvernare la sfârşitul acestui an.
"Am elaborat un set de principii, un prim set de măsuri şi de idei. Noi credem că fără relaxare fiscală nu se poate face nimic. Noi credem că relaxarea fiscală este cheia spre creştere economică şi spre aducerea la suprafaţă a economiei subterane", a explicat Iohannis.
Edilul Sibiului a menţionat că acesta este motivul pentru care liberalii au propus propune plafonarea TVA şi a altor impozite şi taxe la 16%, precum şi renunţarea la ideea unui nou acord cu FMI, mizând pe un ritm de creştere economică anuală de 5% în următorii 10 ani.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că programul economic al liberalilor este radical şi curajos.
"Este un program care, plecând de la constatarea că măsurile cu ţârâita, graduale, nu a rezolvat nimic. Cu un exemplu foarte bun, de fapt singura măsură radicală pe care un guvern a avut curajul să o ia, şi anume cota unică de impozitare, e singura care a avut efecte majore în economie. Programul acesta este radical şi curajos pentru că propune o rupere de ritm, pentru că propune o asumare de profil de guvernare. (...) Acestui Guvern îi reproşăm o lipsă de identitate, lipsa de profil în guvernare. E o guvernare de azi pe mâine, din inundaţie în inundaţie şi din statistică în statistică. Nu e o guvernare care are opţiuni, ori acest program propune opţiuni", a precizat acesta.
În opinia lui Crin Antonescu, din această perspectivă dreapta presupune "să fii convins că nu poţi reduce evaziunea fiscală doar cu Fiscul şi cu poliţia şi iar cu DNA, ci să crezi că prima măsură e să stimulezi conformarea voluntară".
"Dreapta înseamnă să crezi că o construcţie bugetară se face în funcţie de o filosofie fiscală, şi nu o politică fiscală în funcţie de construcţia bugetară", a concluzionat Antonescu.