Ioan Oltean despre un CNA al presei scrise şi online: O iniţiativă de bun simţ şi oportună

Epoch Times România
09.03.2012

Secretarul general al PDL Ioan Oltean a declarat vineri, la Bistriţa, că este de acord cu modificarea legislaţiei astfel încât şi presa scrisă şi online să aibă un CNA, spunând că iniţiativa este una "de bun simţ şi oportună".

Oltean spune că ar fi primul interesat de existenţa unei astfel de instituţii, având în vedere că "mulţi se ascund în spatele presei online şi te fac în toate felurile şi nu este corect".

"Şi eu am convingerea că această lege ar trebui modificată, pentru că, dacă se pedepseşte o televiziune pentru că te înjură la televizor, cred că nu e mai prejos să se aplice o sancţiune şi celor care te înjură în presa online. Eu aş fi primul interesat, pentru că mulţi se ascund în spatele presei online şi te fac în toate felurile şi nu este corect. Cred că va trebui să gândim ca legislaţia să se aplice şi celor care se ascund în spatele presei online pentru a aduce jigniri unor oameni, indiferent că sunt oameni politici sau sunt simpli cetăţeni ai acestei ţări", a declarat Oltean.

Liderul PDL consideră că o astfel de iniţiativă ar trebui să vină din partea jurnaliştilor şi că personal subscrie acesteia.

"Probabil că în această privinţă n-ar fi lipsită de importanţă o iniţiativă chiar a voastră (a jurnaliştilor - n.r.), pentru că sunteţi cunoscători ai fenomenului şi nu cred că poate fi tratată cu indiferenţă această atitudine a voastră şi eu personal subscriu unei asemenea iniţiative, care mi se pare de bun simţ şi absolut oportună", a mai spus Oltean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor