Investitorii străini, îngrijoraţi de situaţia din România
alte articole
Oamenii de afaceri din Consiliul Investitorilor Străini (CIS), care cuprinde 128 de companii, s-au declarat îngrijoraţi de situaţia din ţara noastră şi de recentele evoluţii din viaţa politică, elemente care ar putea afecta stabilitatea şi creşterea economică.
Imaginea României pe pieţele externe ar putea fi şi ea afectată, este de părere preşedintele CIS, Steven van Groningen, care a declarat că acţiunile clasei politice aduc noi incertitudini peste cele deja existente.
"Membrii Consiliului Investitorilor Străini au investit sume importante pe termen lung şi vor continua să fie prezenţi în România, chiar şi după ce mandatele actualilor politicieni se vor încheia. Nu se pune problema unor retrageri de capital din România. Investitorii sunt interesaţi să continue să investească în România, pentru că potenţial pe termen lung există. România ar trebui să profite mai mult de atuurile sale, să-şi întărească poziţia economică în regiunea Europei de Sud Est, dar acestea nu sunt posibile în lipsa predictibilităţii şi a încrederii investitorilor în mediul de afaceri", a spus şeful CIS.