Investiţie de 12 milioane euro la Câmpulung, pentru prelucrarea deşeurilor
O uzină de prelucrare a deşeurilor, cu o capacitate de 100.000 de tone, a fost pusă în funcţiune la Câmpulung, judeţul Argeş, investiţia realizată de firma Ecovalor ridicându-se la 12 milioane de euro, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă dedicată pretratării deşeurilor în vederea valorificării, directorul general al companiei, Axel Pieters.
"Acum avem două platforme, una la Aleşd şi una la Câmpulung, care au însumat investiţii totale de 20 milioane de euro. Ambele uzine sunt operaţionale", a precizat Pieters.
El a subliniat că se doreşte o creştere cu 20 la sută a cifrei de afaceri în 2009, în condiţiile în care volumul afacerilor înregistrat în 2008 a ajuns la nouă milioane de euro.
"Până în 2010, vrem să creştem cu 40 la sută volumul de deşeuri valorificate. Acum avem o capacitate de 100.000 de tone şi propunem comunităţilor locale o soluţie inovatoare de valorificare a deşeurilor menajere sortate. Aproximativ 20 la sută din totalul deşeurilor menajere pot fi astfel valorificate", a spus Axel Pieters.
Investiţiile companiei Ecovalor vin în contextul în care, până pe 16 iulie, România trebuie să închidă toate gropile de gunoi care nu sunt conforme cu prevederile legislaţiei europene. Potrivit datelor oferite de Garda de Mediu, la 1 iulie 2009, mai erau 50 de depozite municipale în curs de conformare sau unde nu s-a luat nicio măsură. În ceea ce priveşte reducerea cantităţii de deşeuri municipale biodegradabile depozitate, ţintele prevăzute de directivele UE prevăd ca România să reducă, până la 16 iulie 2009, cu 50 la sută din cantitatea totală a deşeurilor biodegradabile municipale depozitate, raportat la cantitatea produsă în 1995, iar până în 2016 aceasta trebuie să ajungă la 35 la sută.
În acest context, prin investiţiile realizate de Ecovalor, peste 20 la sută din deşeurile menajere pot fi valorificate prin prelucrare şi co-procesare în industria cimentului, reducând astfel volumul de deşeuri direcţionat către depozitare în gropile de gunoi. Aceste deşeuri pot substitui până la 40 la sută din totalul de materii prime naturale folosite în procesul tehnologic de fabricare a cimentului (petrol, gaze, cărbune).
"Pentru a fabrica ciment, producem gaze cu efect de seră şi noxe, prin arderea cărbunelui. Dacă înlocuim cărbunele cu deşeurile, rezultă mult mai puţin CO2 şi noxe. Deci, putem folosi deşeurile ca alternativă. Pe de altă parte, dacă deşeurile organice sunt depozitate în pământ, rezultă gaze care poluează. Avem autorizaţii pentru a coprocesa peste 100 de tipuri de deşeuri la Câmpulung şi Aleşd", a explicat Markus Wirth, country manager Holcim România.
Compania Ecovalor este parte a grupului Ecorec, care operează în Europa Centrală şi de Est cinci staţii de pretratare a deşeurilor şi le livrează către co-procesarea în opt fabrici de ciment Holcim.
Conform datelor oficiale ale GNM, până la nivelul lunii aprilie 2009, au fost închise 1.304 staţii de depozitare a deşeurilor dintr-un total de 7.068, în circa 2.750 de comune. La ora actuală, există 20 de staţii de transfer a deşeurilor conforme, al căror rol este preluarea temporară a gunoaielor înainte de depozitarea finală. De asemenea, dintr-un total de 139 de depozite de gunoi neconforme, clasa "b", din zona urbană, şi-au sistat activitatea până în prezent un număr de 74, restul urmând să facă acest lucru până la data de 16 iulie 2009.