Investigatoria: Femeia care a luat asupra ei suferinţa a 184 de bolnavi. Nicoleta Vaia: "Vocaţia mea e să fac BINE"

.
. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)

Nicoleta are un trup firav şi un suflet cât un munte. Într-o zi geroasă, cu picioarele ude în bocancii ieftini, a luat decizia să uite binele pe care-l face altora, astfel încât să nu reproşeze niciodată nimănui că s-a lăsat ajutat. După ce s-a îmbolnăvit ea însăşi, un scop uriaş a luat contur în sufletul ei: acela de a-i susţine cu medicamentele necesare pe toţi bolnavii din România care au aflat, într-un fel sau altul, că au o formă rară de cancer - mastocitoza, scrie jurnalista Carmen Dumitrescu în Investigatoria.

De peste zece ani, Nicoleta Vaia se ocupă în nume propriu cu alinarea durerii celor aproximativ 180 de bolnavi de mastocitoză din România. Treabă pe care ar trebui s-o facă statul român. Dar, pentru că n-o face, Nicoleta stă cu un nod în gât de la o factură la alta, pentru că singură nu poate acoperi întotdeauna cheltuielile. Şi acum ea are nevoie de ajutorul nostru.

Vocaţia de a face bine

Voluntariatul a fost, pentru Nicoleta Vaia, o vocaţie pe care a descoperit-o la vârsta la care alţii încă mai copilăresc. Era elevă la liceul sanitar, când a fost chemată să facă nişte injecţii unei copile ai cărei părinţi erau prea săraci ca să poată plăti o asistentă medicală. Nici Nicoleta nu avea bani. Dar a mers acolo, a ajutat şi, la plecare, şi-a pus o întrebare şi a primit un răspuns:

"Fac voluntariat de la 16 ani, din aprilie 1990. Prima dată când m-am apucat să fac voluntariat era într-o dimineaţă, pe la ora 3, eram la liceul sanitar şi nişte părinţi disperaţi m-au chemat să fac o injecţie fetiţei lor, care primise tratament cu injecţii la domiciliu şi, pentru că nu aveau bani, nimeni nu le făcea. Ţin minte că era zăpada mieilor, un fel de lapoviţă şi un vânt foarte tăios. Am făcut injecţia, le-am spus că nu vreau niciun ban, aveam de făcut un kilometru pe jos până acasă şi, la un moment dat, am constatat că mie îmi intră apă în pantofii cu care eram şi că, de fapt, aveam nevoie de banii ăia. Şi atunci m-am oprit şi mi-am spus că nu mă mişc până nu înţeleg de ce am făcut acel gest. Pentru că şi noi eram foarte săraci. Răspunsul pe care l-am primit, unul care îţi umple toată fiinţa a fost acela că vocaţia mea e să fac bine. Necondiţionat. Apoi m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să uit binele pe care-l fac, ca nu cumva vreodată să pot să reproşez cuiva că i-am făcut bine. Atunci am început", îşi aminteşte femeia.

A continuat voluntariatul în căminele de refugiaţi, unde a asigurat asistenţă medicală, apoi s-a ocupat de copiii supuşi abuzului fizic şi psihic, oferindu-le meditaţii gratuite sau participând efectiv la recuperarea lor de pe străzi şi din canale. O experienţă deosebită a fost aceea în care a ajutat femeile dintr-un bordel, oferindu-le suport emoţional, preparându-le hrana sau oferindu-le asistenţă medicală. Astăzi îşi aminteşte că acolo, la bordel, a cunoscut unele dintre cele mai speciale şi mai puternice femei cu putinţă.

Iar faptele bune au continuat. Fiecare strigăt de ajutor devenea cumva responsabilitatea ei. Şi versatilă cum era, Nicoleta se ducea fără ezitare către locul de unde venea strigătul, fie că era vorba despre femei, bătrâni sau copii. Apoi s-a îmbolnăvit…

“În 2008 am fost diagnosticată cu mastocitoză sistemică, atât în România, cât şi în Germania. În acel moment, am constatat că nu se ştia absolut nimic despre această boală în România, cu excepţia a doi medici, Horia Bumbea şi Irina Bucur, şi am zis că trebuie să fac ceva. În 2008 aveam 18 ani de voluntariat.”

Articolul integral aici.