Între compania Google şi administraţia Obama iubirea devine tot mai fierbinte [video]

Clădirea Capitolului, Washington DC, 29 septembrie 2013 (Win McNamee / Getty Images)
Andrei Popescu
11.05.2016

Casa Albă are reputaţia de a fi remarcabil de confortabilă cu lobby-istii de la Google, dar, aparent, această relaţie se extinde dincolo de pragul oficial.

National Legal and Policy Center, un grup de monitorizare a guvernului, a publicat un material video în care oficiali de top ai Administraţiei Obama s-au îngrămădit să participe la începutul acestei luni la un dineu organizat de Google.

Printre participanţii la eveniment s-au numărat David Edelman, consilier la Casa Albă pentru inovaţii şi protejarea intimităţii pe Internet, David Simar, director pentru strategie politică la Casa Albă şi Valerie Jarrett, consilier senior la Casa Albă.

Casa Albă a participat la mai multe întâlniri cu lobby-istii Google decât cu oricare altă companie, iar aproximativ 250 de persoane au schimbat poziţii din administraţie la Google şi invers.

Observatorii au pus sub semnul întrebării relaţia apropiată între agenţiile guvernamentale de reglementare şi gigantul de căutare pe Internet, susţinând că administraţia Obama a ignorat intenţionat activităţile desfăşurate de Google pentru extragerea şi colectarea de informaţii.

Echipa Google a avut multe de sărbătorit. La fel este şi echipa Obama. De fapt, cele două aproape că nu mai pot fi deosebite”, a declarat Peter Flaherty, preşedinte al National Legal and Policy Center. “Aproape 250 de persoane au mers de la Google în guvern, şi invers. Niciodată până acum nu a reuşit o companie să pătrundă în eşaloanele superioare ale guvernului”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor