Interviu cu preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş (I)
Reporterii Epoch Times au realizat un interviu cu preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, abordând diverse aspecte ale Revoluţiei din 1989.
Reporterul: Anul trecut şi acum doi ani aţi intrat în greva foamei datorită dosarelor Revoluţiei.
Teodor Mărieş: Acum doi ani şi anul trecut, [cele] 2 greve succesive, prima 74 de zile şi a doua 78 de zile, au fost pentru respectarea legii, în sensul acceptării de către autorităţile române de a pune la dispoziţie dosarul Revoluţiei, conform cu decizia CEDO, adică arme egale: ce are statul român, guvernul României, să avem şi noi pentru a ne putea apăra în faţa Curţii. Fără modestie spun că a fost un succes pentru că am reuşit să obţin documentele, am reuşit să desecretizez în două ture, asta în a doua grevă din 2010, să desecretizăm în două tranşe peste 8.000 de documente din perioada respectivă, jurnalul de luptă şi alte documente de la mai multe instituţii, lucru care ne-a prins foarte bine la CEDO pentru că am avut cu ce să argumentăm.
În vara acestui an, adică 2011, am câştigat procesul la Curtea Europeană, unde statul român a fost condamnat pentru tergiversarea nepermisă timp de 17 ani (de când am deschis acţiunea), pentru nefinalizarea dosarului cercetărilor şi trimiterea în judecată a vinovaţilor. Mai mult de atât, Curtea chiar confirmă şi spune că în ultimile zile ale lui decembrie ’89, armata a tras în populaţie. E o frază care... dacă n-am fi avut probe, dacă n-am fi avut milioanele de gloanţe trase în decembrie ‘89, aproape 2 milioane până în ziua de 21 şi în perioada 22-26 peste 13.000, aproape 14.000 de gloanţe, plus ce s-a tras în continuare din 27 încolo - pentru că s-a tras până în 30 în Bucureşti.
R: La ordinele cui s-a tras?
TM: Până în 22, la alungarea dictatorului, este clar că ordinele au aparţinut conducerii Partidului Comunist Român (PCR) şi respectiv lui Ceauşescu (comandantul suprem), sigur, transmise ierarhic pe linia armată, securitate, miliţie, gărzi patriotice şi aşa mai departe, iar după 22 decembrie ordinul este clar al Frontului Salvării Naţionale şi a Ministerului Apărării Naţionale - ei emit dipoziţii, ei dau ordine şi ei hotărăsc împuşcarea lui Ceauşescu, ei conduc ţara, deci FSN şi MApN au făcut acest lucru împreună. Ei au dat şi ordinul în 25, după ce dictatorul era deja împuşcat; în seara de 21 au dat acel ordin extraordinar, de-a dreptul aberant şi şocant pentru opinia publică, care habar n-a avut. [Oamenii] au crezut că au participat la o revoluţie anti-comunistă, iar pe 25 seara Iliescu şi Armata hotărăsc că secretarii de partid rămân pe funcţii, cotizaţiile de partid şi UTC se strâng şi se depun în aceleaşi conturi de până acum.
Ordinul a fost transmis tuturor unităţilor militare, n-am nici un dubiu că a fost transmis în toate judeţele, la toate nivelele. Noi am reuşit să găsim acest document într-un jurnal de luptă - jurnalul de luptă nu poate fi contestat nici măcar cu martori. E un jurnal de luptă clar, prin care s-a transmis dintr-o anumită direcţie această dispoziţie de-a dreptul criminală.
R: Prin urmare, Iliescu ar putea fi condamnat pe baza acestui document?
TM: Iliescu poate fi condamnat pentru tot ce a făcut, începând cu ziua de 22 decembrie orele 1:30. Acest dosar de la CEDO a soluţionat o mare chestiune, care cel puţin pentru mine era o mare povară pe care am dus-o în suflet în special în 2003-2004 când simţeam că se aproprie prescrierea crimelor la 15 ani. Am reuşit atunci să opresc prescrierea, pe ultima sută de metri, în 7 decembrie 2004, prescriere care s-a prelungit cu încă jumătate, conform legilor româneşti, deci cu încă 7 ani şi jumătate (era 15 ani). Acum în vară se împlineau şi cei 7 ani jumătate şi ne era foarte teamă ca nu vom reuşi, deşi este un proiect introdus în Parlament de către Sever Voinescu şi cu iniţiativa doamnei Macovei, a noastră, a IICC (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului). Din păcate acel proiect nu l-a mişcat nimeni în acest an, dar nici nu mă mai interesează proiectul lor şi nu mă mai interesează politicianismul lor, mă interesează un singur lucru: Curtea a spus că aceste crime din decembrie 1989 şi nu numai, şi cele din perioada comunistă – deci am venit şi în sprijinul foştilor deţinuţi politici prin aceasta – nu se prescriu.
Chiar dacă nu vor fi condamnaţi niciodată - ceea ce nu cred - eu cred că totuşi va fi un proces în România şi vinovaţii trebuie să răspundă pentru crimele din decembrie. Este istoria noastră şi trebuie îndreptată, dar nu cu mizeriile şi cu diversiunile pe care ei continuă să le creeze prin mijloacele de informare, prin cărţile pe care le scriu, prin tot ceea ce emit către publicul larg, beneficiind în continuare de fonduri uriaşe pentru a-şi face imagine în continuare şi pentru a-şi menţine poziţiile pe care mulţi dintre ei încă le deţin onorific sau nu.
R: Ion Iliescu şi-a lansat recent o carte şi spunea, referitor la Revoluţie, că denigrarea acesteia este un act antinaţional şi trebuie tratat ca atare. Unii critici ai fostului preşedinte consideră că, prin cartea sa, Ion Iliescu încearcă să îşi îndrepte imaginea de supus al Kremlinului, să devieze atenţia de la crimele comise în decembrie 1989 sau iunie 1990.
TM: Cei care spun că nu a fost şi revoluţie în decembrie 1989 sunt oameni dezinformaţi sau rău intenţionaţi, le este mult mai facil să spună “Domnule nu a fost nimic”; neparticipând ei ar putea fi chiar invidioşi, pentru că orice om şi-ar dori să participe la un eveniment istoric. Ion Iliescu o spune dintr-o altă perspectivă, cea a omului vinovat, implicat, care ştie care are crime pe conştiinţă prin deciziile pe care le-a luat FSN şi Ministerul Apărării Naţionale după 22 decembrie. [Este] realitatea, şi vorbesc din perspectiva legii.
Am motivat că am făcut, pentru respectarea legii, cele două proteste lungi şi argumentez şi acum tot prin legea românească care spune în acest moment “din 14 atunci când au început primele mişcări la Iaşi şi până în 20 decembrie a fost revoltă populară (la Timişoara); 20-22 decembrie a fost Revoluţie până la căderea dictaturii. Tot ce s-a întâmplat după 22 decembrie a fost preluarea puterii. În această învălmăşeală, pe care şi-au făcut-o între ei comuniştii şi securiştii, [au existat] tabere şi tabere. Şi între securişti au fost mai multe tabere, şi în armată au fost mai multe tabere şi între comunişti au fost mai multe tabere. Această călcare în picioare între ei a dus la vărsare de sânge, peste 900 de morţi şi câteva mii de răniţi.
Aceste lucruri nu pot fi puse în spatele poporului român, în spatele revoluţionarilor şi în nici un caz în spatele întregii structuri militare de atunci. Dar ele pot fi probate şi puse în spatele celor care s-au erijat în emanaţi ai Revoluţiei, ei neavând nici o contribuţie până la alungarea lui Ceauşescu. Ba din contră fiind în cealaltă tabără, adică structura militară – nici într-un caz structura militară nu a fost cu revoluţionarii, nici în 17, nici în 19, nici 21 şi nici în 22 până la alungarea dictatorului, chiar dacă ei au fost panicaţi, chiar dacă unele tancuri au fost încercuite, sau preluate de revoluţionari; asta nu însemna că “Armata este cu poporul”.
Armata era panicată, îi murise ministrul apărării, îl executase cine îl executase – eu rămân la părerea că omul a fost executat. Am fost primul care am în intrat în Comitetul Central (CC) al etajul 6, cu arma în mână [şi] m-am bătut cu gărzile lui Ceauşescu în 22 decembrie imediat după ridicarea elicopterului; am întâlnit primii ofiţeri din CC care erau panicaţi, spuneau că nu mai au arme şi că nu mai trag, şi sigur că atunci am procedat ca atare şi nu am avut nicio acţiune violentă. Am depus arma, pentru că în opinia mea, în mintea mea, în acel moment de fapt nu mai trebuia să moară nimeni şi că armele nu mai aveau de ce să vorbească.
Armele au păcălit foarte tare şi [au fost trase în acele zile de decembrie] peste 13 milioane de gloanţe, [ca] să nu mai vorbim de obuze, gaze lacrimogene, grenade, obuze de 100 trase în Palat, bibliotecă, în Radio etc., armanent greu folosit în acea perioadă doar pentru distrugere. Şi atunci, părerile sunt împărţite, dar legea românească spune astăzi clar. Perioadele vi le-am spus mai devreme, cronologic, faptic şi din punctul meu de vedere sunt reale. Trebuie păstrat şi văzut ce s-a întâmplat în învălmăşeala şi călcarea [în picioare ce a avut loc] în toate serviciile, nu doar româneşti ci şi externe. Categoric a fost implicată multă lume în ceea ce s-a întâmplat mai ales după 22 decembrie.
(Va urma)
