Intenţionează Germania să renunţe la Europa în favoarea Chinei?

Atunci când o ţară sau alta întreprinde o serie de iniţiative surprinzătoare, ajungi să-ţi pui întrebări cu privire la strategia ei. Astfel stau lucrurile, de exemplu, cu Germania şi cu relaţiile ei - din ce în ce mai strânse - cu China. Site-ul analitic francez Atlantico enumeră principalele iniţiative la adresa Chinei pe care Germania le-a realizat în mod surprinzător începând din 2010.

Prima 'surpriză': În timpul summitului G20 de la Seul, din octombrie 2010, America lui Obama a trecut la ofensivă diplomatică: a calificat imensul sold pozitiv al schimbului comercial extern chinez drept sursă a crizei din America şi din întreaga lume. Un asemenea punct de vedere are dreptul la existenţă, însă, spre uimirea generală, Germania s-a plasat de partea Chinei şi a întors spatele SUA. Toate acestea înseamnă un fiasco deplin pentru Washington. Liderii chinezi nu doresc să audă nimic şi îşi menţin neschimbată politica valutară şi comercială, care destabilizează restul lumii: în mod ascuns din 2001 şi deschis din 2007.

A doua surpriză: Atunci când în primăvara lui 2011, SUA, Franţa, Marea Britanie şi Italia au decis să le acorde ajutor militar rebelilor libieni care luptau împotriva dictaturii lui Gaddafi sprijinită de Rusia şi China, Berlinul a refuzat să se ralieze aliaţilor, pentru că nu a dorit să dezamăgească Moscova şi Beijingul.

A treia surpriză: Din septembrie 2011 până în februarie 2012, Germania s-a oferit să desfăşoare în numele zonei euro negocieri cu China, pentru a obţine de la aceasta participarea la finanţarea salvării zonei euro. Berlinul i-a uimit pe toţi prin faptul că a acceptat două condiţii absolut împovărătoare puse de Beijing: obligaţia Germaniei de a sprijini cursul euro faţă de dolari (prin urmare şi faţă de yuan) şi de a-şi convinge partenerii europeni de necesitatea reformării imediate şi concomitente a sistemelor de asigurare socială. În afară de aceasta, Merkel a stârnit şi mai multă mirare când i-a oferit Chinei un cadou cu adevărat regesc: anularea inopinată a tuturor restricţiilor care existau înainte la investiţiile chineze în economia germană. Drept rezultat, în jumătate de an, şase dintre cele mai de succes întreprinderi ale businessului german s-au pomenit în mâinile chinezilor.

A patra surpriză: După câţiva ani de dispute şi discuţii, Comisia Europeană decide, în sfârşit, să le propună celor 27 de ţări ale UE o iniţiativă diplomatică unică, pentru a obţine de la Beijing paşi de răspuns în ceea ce priveşte accesul la pieţele naţionale. În mod evident, Germania a fost cea care şi-a impus dreptul de veto.

A cincea surpriză: Iulie 2012. Revenit dintr-o vizită oficială în China, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, nu şi-a ascuns uimirea: a aflat de la autorităţile chineze că acestea intenţionează să exporte pe pieţele ţărilor terţe avioane Airbus produse în China, desigur în detrimentul avioanelor Airbus de producţie europeană, încălcând condiţiile drastice ale vechiului acord în care era stipulat că avioanele Airbus chineze sunt destinate exclusiv pieţei interne a ţării. Cine altcineva putea să-şi fi dat în mod secret acceptul pentru aceasta decât managementul companiei Airbus Industrie şi EADS, unde poziţiile cheie sunt deţinute astăzi de germani.

Toate aceste surprize ale ultimilor ani constituie servicii extrem de valoroase pe care Germania le-a acordat Chinei. În acelaşi timp, este vorba despre servicii de alt gen. Atunci când absenţa Germaniei slăbeşte rândurile adversarilor lui Gaddafi, iar încercarea SUA de a face front comun împotriva politicii comerciale a Chinei se loveşte de opoziţia Berlinului, democraţiile occidentale pierd poziţii şi îi deschid Beijingului drumul spre supremaţia mondială.

De asemenea, atunci când Angela Merkel convine cu Beijingul asupra sprijinirii cursului euro la un nivel mult mai înalt decât este nevoie pentru menţinerea caracterului concurenţial al Europei de Sud şi Franţei, atunci când ea le blochează întreprinderilor europene accesul spre piaţa chineză şi când managementul german al EADS subminează în mod decisiv perspectivele de export ale grupului, toate acestea pun într-o situaţie periculoasă industria, economia şi piaţa muncii din Europa, iar acesta este un aspect esenţial pentru întregul continent.

Potrivit Atlantico, este greu de înţeles atitudinea Germaniei, care sacrifică interesele aliaţilor săi tradiţionali, în favoarea unor noi relaţii cu China. Dar, se întreabă publicaţia franceză, oare nu va ajunge Germania, pe măsura apropierii de China, la revizuirea îndelungatelor relaţii de aliat cu SUA şi a pactului privind introducerea euro pe care l-a semnat în 1999 cu partenerii săi? În orice caz, această întrebare absolut legitimă va conferi un nou impuls disputelor referitoare la viitorul zonei euro, îşi exprimă convingerea Atlantico.