Întâlnirea Barroso-Băsescu: "Forţele politice din România trebuie să se concentreze pe refacerea stabilităţii ţării"
alte articole
Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, s-a încheiat după aproximativ o oră de discuţii, fără ca la final să fie susţinută o declaraţie de presă comună de către cei doi oficiali. La discuţie, José Barroso i-a spus preşedintelui român că "toate forţele politice din România trebuie să se concentreze pe refacerea stabilităţii ţării".
La întrevederea celor doi oficiali europeni au avut acces doar cameramani şi fotografi oficiali, însă, în imaginile difuzate de canalul oficial al UE, EbS, cei doi se pot vedea şi aşezându-se la masa discuţiilor din biroul lui José Barroso.
Pe de altă parte, delegaţia de presă nici nu a mai a ajuns la sediul Comisiei Europene, fiind condusă de la aeroport direct la Consiliul European, unde va avea loc întrevederea de la ora 16.00 (ora României) cu preşedintele Herman Van Rompuy, care este urmată apoi de o declaraţie de presă a preşedintelui Băsescu, la ora 17.00.
În timpul discuţiilor, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, i-a transmis lui Traian Băsescu îngrijorările sale cu privire la evenimentele politice recente din România şi la imaginea pe care ţara şi-a creat-o în UE, conform unui comunicat de presă al CE.
Barroso a reiterat sprijinul său pentru aderarea României la Schengen
"Preşedintele Barroso a reiterat sprijinul său pentru aderarea României la spaţiul Schengen", se menţionează în comunicatul de presă transmis de Comisia Europeană după întrevederea celor doi oficiali.
De asemenea, José Barroso a subliniat că nu va exista niciun compromis din partea Comisiei în ce priveşte respectarea statului de drept, independenţa justiţiei şi respectarea Constituţiei.
Apoi, Barroso a mai spus că stabilitatea României este importantă pentru credibilitatea economică şi financiară a ţării. Situaţia din România va fi în continuare supravegheată cu atenţie de CE.
"Toate forţele politice din România, din guvern şi din opoziţie, trebuie să acţioneze cu responsabilitate şi reţinere şi să se concentreze foarte ferm pe nevoia urgentă de a reface stabilitatea instituţională şi politică a ţării", i-a spus Barroso lui Băsescu.
"Cei doi oficiali au discutat în mod particular şi despre propunerile Comisiei privind uniunea bancară şi mecanismul unic de supraveghere, care vor întări zona euro în acelaşi timp cu protejarea intereselor ţărilor membre non-euro şi integritatea pieţei comune", se mai arată în comunicat.
Totodată, Barroso şi Băsescu au mai discutat şi despre situaţia zonei Euro şi despre propunerile CE privind Uniunea Bancară şi Mecanismul Unic de Supervizare, care ar trebui să întărească zona Euro.