Institutul de Cardiologie din Bucureşti, fără apă caldă şi căldură de două săptămâni

Institutul de Cardiologie din CC Iliescu din Bucureşti nu are apă caldă şi căldură de peste două săptămâni. Şeful secţiei ATI de la Institutul de Cardiologie, prof. dr. Şerban Bubenek, s-a plâns că aşa ceva se mai trăia doar pe timpul comunismului, când lumina, apa caldă şi căldura erau un lux.
„De peste două săptămâni nu avem apă caldă şi căldură. Este o situaţie identică cu cea din timpul comunismului. Ne-am întors la un sistem care nu oferă mai nimic. Doar impredictibilitate, incompetenţă, niciun fel de empatie pentru oameni”, a declarat Şerban Bubenek pentru B1TV.
Iar situaţia de acum este efectul a unei nepăsări care s-a propagat de ani de zile. Şi a numirilor pe „pile”, spune şeful secţiei ATI de la Institutul de Cardiologie.
„O astfel de defecţiune majoră în sistemul de termoficare din Bucureşti, ar fi trebuit prevăzută de nişte planificatori. Nu avem niciun planificator, avem doar nişte speciali care nu au fost în stare să creeze un proiect prin care pacienţii să nu sufere când avem astfel de situaţii de întreruperi de curent sau de căldură şi apă caldă”, afirmă Şerban Bubenek
Spitalul poate primi acum doar urgenţe, acuză medicii, aceasta în condiţiile în care România este ţara în care unul din 4 cetăţeni suferă de probleme cu inimă.
„Suntem sub presiune pentru că în aceste condiţii a trebuit să amânăm operaţii programate şi să ne ocupăm de urgenţe. Însă, aici pacienţii vin ca la ultima staţie, aşa că toate cazurile pot fi considerate urgenţe. Toată lumea civilizată începe cu apă caldă şi săpun”, a concluzionat şeful secţiei ATI de la Institutul de Cardiologie, Şerban Bubenek.