India ordonă cea mai mare carantină din istorie. 1,3 miliarde de oameni băgaţi în case trei săptămâni
focus
alte articole
- SUA raportează mai mult de 10 mii cazuri noi, cel mai mare salt de până acum.
- Alaska ordonă plasarea în carantină a vizitatorilor.
- Premierul Modi din India anunţă carantină la nivel naţional de 21 de zile.
- Totalul cazurilor se apropie de 400 mii.
- Premierul japonez, de acord să întârzie jocurile de la Tokyo 1 an.
- Pakistanul desfăşoară armata.
- Italia închide benzinăriile.
- Albania impune carantina zilnică de 16 ore.
- Birmania, Laos confirmă primele cazuri.
- G7 promite „orice este necesar” pentru a salva economia globală.
- Tailanda gata să declare starea de urgenţă.
- Beijing anunţă ridicarea carantinei din Hubei, Wuhan.
- Belgia raportează peste 500 de cazuri noi.
- PMI european oferă imaginea unor imense daune în Europa.
- Ministrul german al Finanţelor promite mai mult stimul economic.
Premierul indian Modi a avertizat că India, care a confirmat mai puţin de 500 de cazuri, deşi focarul este suspectat a fi mult mai mare, va da înapoi zeci de ani dacă nu acţionează, potrivit Reuters.
Carantina creşte probabilitatea ca SUA să devină epicentrul global al focarului de coronavirus, aşa cum a sugerat OMS anterior, întrucât preşedintele Trump sugerează deschis că decizia de a suspenda economia ar putea fi o greşeală, în ciuda avertismentelor că milioane de persoane ar putea muri.
În ceea ce priveşte motivul pentru care India ia astfel de măsuri drastice, mahalalele dens populate ale ţării şi numeroase vulnerabilităţi au făcut din aceasta un adevărat spaţiu-model pentru un focar masiv. După cum arată JPM, India încearcă doar să oprească o accelerare masivă.
Carantina naţională anunţată în India este acum cea mai mare de acest fel din istoria lumii, eclipsând cei 780 de milioane de chinezi care s-au confruntat cu o formă de restricţii de mişcare în perioada maximă a epidemiei cu câteva săptămâni în urmă. Carantina Indiei îi va afecta pe toţi cei 1,3 miliarde de oameni, comparativ cu 158 milioane în SUA, potrivit NYT.
Săptămâna trecută, NYT a publicat un raport laudativ despre succesul Indiei în combaterea crizei, în pofida faptului că autorităţile făcuseră doar câţiva paşi pentru prevenirea infecţiilor.
După cum afirma chiar editorialul, eforturile ţării au fost atât de reuşite, încât a fost aproape ... de necrezut. Premierul Modi tocmai a câştigat noi alegeri în 2019 şi nu este clar ce motiv ar avea să raporteze mai puţine cazuri. Dar un lucru este sigur: dacă virusul ar ajunge în unele dintre cele mai dens populate zone din India, situaţia ar putea rapid deveni catastrofală.
Carantina începe la miezul nopţii, ora locală.